33 de tineri din Italia, în vizită ecumenică și educațională la Reșița [FOTO]

 

În perioada 22 – 25 septembrie, zeci de elevi ai Colegiului Național „Traian Lalescu” din Reșița, împreună cu părintele profesor Nicolae Chiosa, au participat la o întâlnire internațională, în cadrul căreia i-au avut drept oaspeți pe 33 de tineri din Pesaro, Italia, însoțiți de părintele Giorgio Paolini. Acțiunea face parte din proiectul ecumenic „Da EurHope a EurHome” și s-a derulat cu sprijinul Primăriei Reșița.  

 

Proiectul ecumenic „Da EurHope a EurHome” a fost inițiat în urmă cu aproape 15 ani, ca o dorință de înfrățire între tinerii ortodocși, catolici și anglicani. În cadrul acestui proiect, zilele trecute, 33 de tineri din Pesaro, Italia, însoțiți de Giorgio Paolini, parohul bisericii din Borgo Santa Maria, au efectua to vizită la Reșița, pentru un schimb de experiență cu elevi ai Colegiului Național „Traian Lalescu”, îndrumați de părintele profesor Nicolae Chiosa.

 

La Reșița, tinerii din Italia au vizitat Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, au desfășurat activități la Colegiul Național „Traian Lalescu”, s-au bucurat de frumusețile naturii la Șură și au vizitat Primăria Reșița. „Zilele trecute am primit vizita delegației din Italia, 33 de tineri din Pesaro, însoțiți de părintele Giorgio Paolini și împreună cu elevi de la Colegiul Național «Traian Lalescu». Aceștia au organizat la Reșița un schimb de experiență timp de 3 zile, cu un program încărcat de activități cu caracter ecumenic și educațional. Felicitări pentru implicare, tineri și profesori inimoși, care duceți mai departe de 14 ani acest proiect minunat și faceți să se vorbească frumos despre Reșița pe oriunde mergeți!”, a transmis viceprimarul municipiului Reșița, Mădălina Chiosa.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available