6 ore fără apă potabilă, mâine, în Govândari

 

În vederea eliminării unei avarii apărute pe strada Gladiolelor din Reșița, Aquacaraș anunță sistarea furnizării apei potabile, marți, 20 februarie, între orele 09.00 și 15.00, în Microraionul 3 din cartierul Lunca Bârzavei.

 

„Vor fi afectaţi toți consumatorii din zona Micro 3 – de la Poștă până la Kaufland inclusiv. Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul SC Aquacaraș SA. Ne cerem scuze consumatorilor noștri pentru disconfortul creat de această oprire.”, transmit reprezentanții Aquacaraș.

 

La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, precizează aceștia, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zonele afectatate de oprirea apei. Dacă situaţia persistă, este indicată contactarea Dispeceratului Central al SC Aquacaraş SA, la tel. 0255/215643 sau 0766341274.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available