71 de cazuri noi de COVID-19 în Caraș-Severin. Încă un focar la Spitalul Județean de Urgență Reșița: doi medici și un asistent confirmați pozitiv

O nouă zi cu multe cazuri de COVID-19, atât la nivel național, unde au fost raportate 5.343 de îmbolnăviri în ultimele 24 de ore, cât și în Caraș-Severin, unde sunt, din nou, peste 70 de cazuri înregistrate într-o singură zi. Trei dintre acestea sunt la cadre medicale ale Spitalului Județean de Urgență, unde a fost declarat deschis un al treilea focar de COVID-19.

Doi medici și un asistent medical de pe Secția Interne din incinta Staționarului I a Spitalului Județean de Urgență Reșița au fost diagnosticați cu COVID-19. Direcția de Sănătate Publică a dispus dezinfecția secției, izolarea bolnavilor și testarea tuturor contacților la 7 zile. La Spitalul Județean de Urgență Reșița mai sunt active alte două focare: la secțiile Pneumologie și Diabetologie, cu 6 cazuri confirmate pozitiv (5 asistenți medicali și 1 infirmier).

În total, Direcția de Sănătate Publică a raportat, astăzi, 71 de cazuri noi de COVID-19 în Caraș-Severin, incidența la 14 zile ajungând la 1,76 la 1.000 de locuitori, în creștere de la 1,68. În municipiul Reșița și în 4 comune, această incidență este peste pragul de 3 la 1.000 de locuitori – Târnova (5,19), Reșița (3,98), Goruia (3,69), Grădinari (3,41), Pojejena (3,19) și Berliște (3.08), iar în alte 11 localități, este de peste 1,5 la 1.000 de locuitori – Coronini (2,97), Buchin (2,92), Fârliug (2.62), Ciclova Română (2,33), Băile Herculane (2,31), Cărbunari (2,17), Armeniș (2,13), Zorlențu Mare (2,05), Marga (1,86), Obreja (1,67) și Ciudanovița (1,57).

Încă patru decese

De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate și 4 decese ale unor pacienți diagnosticați cu COVID-19 care erau internați la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș și care prezentau comorbidități. Potrivit datelor furnizate de reprezentanții DSP este vorba despre „un bărbat de 71 de ani din Dalboșeț care avea leucemie limfoidă cronică și fibrilație atrială permanentă; un bărbat de 79 de ani din Oțelu Roșu care avea diabet zaharat tip 2 și hipertensiune arterială, o femeie de 51 de ani din Armeniș, cu hipertensiune arterială stadiul 3, obezitate morbidă și fibrilație atrială cu alură ventriculară rapidă și un bărbat de 93 de ani din Reșița, cu fibrilație atrială cronică, insuficiență cardiacă și adenom de prostată”.

În momentul de față, în Caraș-Severin există peste 500 de persoane diagnosticate cu COVID-19, dintre care 131 sunt internate în spital (71 la Spitalul Județean de Urgență Reșița și 60 la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș) și 386 sunt în izolare la domiciliu. Dintre pacienții internați, 8 prezintă forme grave al bolii și sunt la Terapie Intensivă.

Până la această dată, în Caraș-Severin au fost testate 7.010 persoane. 2.442 au fost confirmate pozitiv, iar dintre acestea, 140 au decedat.

Șefii marilor magazine din Reșița, chemați la prefectură

Astăzi, 28 octombrie, prefectul Cristian Gâfu și reprezentanţi ai Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic”, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi ai Direcţiei de Sănătate Publică au avut o întâlnire de lucru cu reprezentanţii magazinelor mari din oraşul Reşiţa.

„S-a discutat despre eficientizarea măsurilor de protecţie şi de prevenire a răspândirii coronavirusului, în contextul în care în Reşiţa numărul persoanelor infectate este în continuă creştere. Prefectul a subliniat obligativitatea respectării cu stricteţe a  tuturor măsurilor în vigoare, pentru a preîntâmpina scenariul în care oraşul nostru să intre în carantină. De asemenea, Cristian Gâfu a propus realizarea unor materiale vizuale şi audio de informare prin care să se atragă în permanenţă atenţia asupra pericolului generat de coronavirus şi asupra măsurilor care trebuie respectate. Totodată, s-a reiterat importanţa evitării aglomerărilor de persoane în magazine şi a supravegherii permanente a angajaţilor şi a clienţilor, pentru că, deşi majoritatea respectă regulile, s-au semnalat cazuri în care masca este purtată necorespunzător, atât în rândul personalului, cât şi al clienţilor. Prefectul a precizat că măsurile, dacă sunt aplicate cum trebuie, vor da rezultate, marcând ca exemplu închiderea şcolilor, măsură care a dus la evitarea unor noi îmbolnăviri în rândul elevilor”, transmite Biroul de presă al Instituției Prefectului.

Un nou record negativ

La nivel național, numărul total al persoanelor confirmate cu infecție cu coronavirus de la începutul pandemiei a ajuns la 222.559, după ce astăzi a fost înregistrat un nou record negativ: 5.343 de cazuri confirmate în ultimele 24 de ore. Cele mai multe au fost, din nou, în București (744), Cluj (356) și Timiș (318), unde se înregistrează, de altfel, și incidența cea mai mare la 1.000 de locuitori: 4,09 în Cluj, 3,99 în Timiș și 3,81 în București. Peste 3 cazuri la 1.000 de locuitori sunt și în județele Alba (3,72), Sălaj (3,43) și Harghita (3,22), iar alte 21 de județe au o incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile de peste 1,5 la 1.000 de locuitori: Mureș (2,79), Sibiu (2,62), Bihor (2,59), Brașov (2,57), Arad (2,52), Maramureș (2,4), Dolj (2,39), Vâlcea (2,15), Teleorman (2,11), Bacău (2,04), Dâmbovița (2,03), Covasna (2,02), Iași (1,94), Prahova (1,9), Neamț (1,84), Hunedoara (1,78), Bistrița Năsăud (1,77), Caraș-Severin (1,76), Ilfov (1,74), Suceava (1,72) și Constanța (1,55). Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 777 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.133.809 teste. Dintre acestea, 36.815 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.641 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 14.174 la cerere.

Până astăzi, 6.681 de  persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat, numai în ultimele 24 de ore fiind raportate 107 decese (60 bărbați și 47 femei) ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. 100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent, precizează Grupul de Comunicare Strategică.

În spitalele din țară sunt internați, în prezent, 10.934 de pacienți cu COVID-19, dintre care 861 sunt pe secțiile de Terapie Intensivă. De asemenea, alte 27.280 de persoane confirmate cu infecție cu coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.931 de persoane se află în izolare instituționalizată.

Sursă foto: arhivă resita.ro (din perioada stării de urgență)

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available