9.000.000 de euro pentru reabilitarea școlilor și a grădinițelor. Reșița va avea cea mai modernă infrastructură de învățământ din regiune

 

În momentul de față, sunt șantiere deschise la nouă unități de învățământ din oraș. Este vorba despre patru colegii, două licee și două grădinițe, la care se execută lucrări de reabilitare și eficientizare energetică, și despre construcția unei grădinițe noi. Șase dintre aceste obiective vor fi finalizate până în toamnă.

 

Colegiul Național „Diaconovici-Tietz”, Colegiul Național „Mircea Eliade”, Colegiul Economic al Banatului Montan, Colegiul Tehnic, Liceul „Traian Vuia”, Liceul Baptist, grădinițele cu program prelungit „Dumbrava Minunată” și „Floarea Soarelui” și noua grădiniță din Moroasa sunt cele nouă unități de învățământ din Reșița la care se lucrează în prezent. În primele opt cazuri este vorba despre proiecte de reabilitare energetică, finanțate din fonduri europene prin Programul Operațional Regional, valoarea totală a acestor lucrări fiind de aproximativ 45.000.000 de lei. Iar la grădinița din Moroasa, despre finalizarea lucrărilor de construcție începute în urmă cu 15 ani, finanțarea fiind asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

 

„Se lucrează intens pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a unităților de învățământ din oraș. Constructorii sunt verificați periodic, astfel încât să respecte graficele de lucrări asumate prin contracte. Din cele nouă șantiere deschise în acest moment, șase se vor finaliza în următoarele trei luni”, transmit reprezentanții Primăriei Reșița. Unitățile de învățământ la care lucrările se apropie de final sunt: Colegiul Național „Diaconovici-Tietz”, Liceul „Traian Vuia”, Liceul Baptist, Colegiul Național „Mircea Eliade”, Colegiul Economic al Banatului Montan și noua grădiniță din Moroasa.

 

„După finalizarea proiectelor de reabilitare a clădirilor, următorul pas este dotarea unităților de învățământ la cele mai înalte standarde. Prin munca depusă în ultimii ani, suntem tot mai aproape de obiectivul nostru: Reșița, orașul cu cea mai modernă infrastructură de învățământ din regiune”, mai precizează reprezentanții Primăriei Reșița.

 

 

Lucrările de modernizare derulate la unitățile la unitățile de învățământ presupun, în general intervenții pentru creșterea eficienței energetice, după cum urmează:

 

Colegiul Național „Diaconovici-Tietz” și Liceul „Traian Vuia” – reabilitarea izolației termice și a acoperișului; modernizarea și reabilitarea instalațiilor interioare și exterioare; montarea de panouri fotovoltaice; realizarea unui sistem de iluminat modern; implementarea unui sistem de management integrat al consumurilor de energie. Valoarea proiectelor este de 5.661.058 de lei, la Colegiul Național „Diaconovici-Tietz”, respectiv  7.999.389 de lei la Liceul „Traian Vuia”.

 

Liceul Baptist – termoizolarea construcțiilor; înlocuirea instalațiilor existente; crearea de facilităţi pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi: rampe exterioare, grupuri sanitare pentru persoane cu dizabilităţi, amplasarea unor suprafeţe de avertizare tactilo-vizuală; lucrări de conformare la normativele de protecție împotriva incendiilor. Valoarea proiectului este de 3.365.836 de lei.

 

Colegiul Național „Mircea Eliade” și Colegiul Economic al Banatului Montan” – lucrări de reabilitare energetică prin intervenții la Corpul A al Colegiului Național „Mircea Eliade” (valoare, 3.362.742 lei), respectiv la căminul Colegiului Economic al Banatului Montan (3.414.595 lei).

 

Colegiul Tehnic – lucrări de reabilitare și modernizare; instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei; dotarea cu aparatură tehnica la standarde cerute pe piața muncii. Proiectul are o valoare totală de 13.157.382 lei.

 

Grădinițele cu program prelungit „Dumbrava Minunată” și Floarea Soarelui” – consolidarea structurii de rezistență; izolarea termică a fațadelor; înlocuirea pardoselilor interioare; refacerea trotuarelor de protecție; dotarea cu mobilier și echipamente; schimbarea și modernizarea instalațiilor sanitare și electrice; facilități pentru persoanele cu dizabilități: grupuri sanitare, lift exterior; repunerea în funcțiune a liftului alimentar; înlocuirea integrală a canalizării; lucrări necesare obținerii autorizațiilor PSI și DSP; înlocuirea învelitorii acoperișului. Valoarea proiectelor este de 3.276.317 de lei la „Dumbrava Minunată”, respectiv 3.534.394 de lei la „Floarea Soarelui”.

 

În perioada următoare vor demara lucrări de reabilitare și la celelalte unități de învățământ din oraș.

 

N.R. „La cele 9 milioane de euro mai trebuie adăugate 3 milioane de euro. Care reprezintă 15 milioane de lei, atât ne costă lucrările la grădinița de vizavi de poliție, cu finanțare de la minister, prin PNDL, și de la bugetul local”, a precizat pentru resita.ro Adelin Tuță, director în cadrul municipalității. Suma totală investită în modernizarea celor nouă unități de învățământ se ridică, deci, la 60 de milioane de lei, din care 45 de milioane de lei grație proiectelor cu finanțare europeană.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available