În prima sa zi de activitate, Comandamentul Special Black Friday înființat la inițiativa președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Claudiu Dolot, a verificat 11 mari operatori economici care promovau reduceri speciale în această perioadă. Rezultatul? Niciunul din site-urile cu oferte de Black Friday nu respecta legea!
Comandamentul Special Black Friday i-a sancționat pe toți cei 11 agenți economici, valoarea amenzilor contravenționale aplicate operatorilor controlați însumând 275.000 de lei. Acestor sancțiuni li s-au adăugat 10 decizii de încetare a practicii comerciale incorecte. Cei 11 operatori verificați sunt:
- Altex România SRL – mediagalaxy.ro
- Flanco Retail SA – flanco.ro
- FineStore Distribution SRL – magazin de băuturi alcoolice
- Vivre Deco SA – vivre.ro
- Studio Moderna SRL – top-shop.ro
- Arsis Trading SRL – arsis.ro
- Lc Waikiki Retail Ro SRL – lcv.ro
- Elefant SRL – elefant.ro
- Premium Store SRL – premiumstore.ro
- Pc Garage SRL – pcgarage.ro
- Evolution Prest Systems SRL – evomag.ro.
Dintre site-urile depistate cu nereguli, doar mediagalaxy.ro și-a remediat abaterile pe loc, informează reprezentanții ANPC.
Comisarii de la Protecția Consumatorilor au constatat, în cazul celor 11 agenți economici care aveau afișate oferte de Black Friday, că se practicau „vânzări cu preț redus, în condițiile în care prețul de referință afișat pe site nu era cel mai mic preț practicat în ultimele 30 de zile, prin modul incorect de calcul al prețului redus creându-se premisa existenței unui avantaj specific prețului, consumatorii fiind determinați să ia o decizie de tranzacționare pe care nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut realitatea”. Totodată, pe unele din site-urile verificate s-a constatat lipsa indicării, „în mod clar și neechivoc”, a datei la care încetează oferta sau dacă oferta se referă la stocul de bunuri disponibil.
Comandamentul Special Black Friday constituit la inițiativa președintelui ANPC, Claudiu Dolot, își continuă verificările și în perioada următoare, mai transmit reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)