Grav accident rutier în această dimineață pe DN 57B, Oravița-Marila, în care a fost implicat un camion pentru transport gunoi.
Mașina de gunoi s-a răsturnat într-o râpă, iar în urma accidentului a rezultat decesul unuia dintre ocupanții camionului. Ceilalți doi pasageri au fost răniți grav.
În acest moment acționează la fața locului Secția de Pompieri Oravița cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. De asemenea, la locul accidentului a intervenit și un echipaj medical SAJ.
UPDATE – ora 9.00
În această dimineață, pe DN 57B, între Oravița și Marila s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unui bărbat.
Din cercetările efectuate până la acest moment, s-a stabilit că în timp ce un bărbat conducea o autoutilitară de salubrizare pe DN 57B, în direcția Oravița, a pierdut controlul asupra direcției de mers, autoutilitara răsturnându-se într-o râpă din stânga sensului său de deplasare.
În urma accidentului a rezultat decesul unui pasager, conducătorul auto și celălalt pasager reușind să sară din mașină.
La această oră polițiștii efectuează cercetarea la fața locului în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)