300 de metri cubi de lemne confiscați de poliție

Articol de
Anghel Niculescu

 

Ultimele acțiuni de prevenire și combatere a faptelor ilegale la regimul silvic, organizate săptămâna trecută de polițiștii cărășeni, s-au soldat cu aplicarea de sancțiuni contravenționale însumând 38.000 lei și confiscarea a 300 de metri cubi de material lemnos, fiind constatate totodată și două infracțiuni silvice.

 

Polițiști de la Serviciul de Ordine Publică, Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu colegi de la polițiile municipale și orășenești și secțiile de poliție rurală, polițiști rutieri și specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara, au desfășurat, în perioada 13-20 martie, o serie de acțiuni pe linia linia prevenirii și combaterii activităților ilegale din domeniul circulației și exploatării materialului lemnos.

 

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, au fost efectuate 40 de controale, 34 pe drumuri publice și șase pe drumuri forestiere, în cadrul cărora au fost verificate peste 90 de mijloace de transport material lemnos. Totodată, s-au făcut controale și la cinci exploatări forestiere.

 

 

„În urma verificărilor au fost constatate 2 infracțiuni prevăzute de Codul Silvic și au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, conform Legii nr. 171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 38.000 de lei. Ca măsură complementară au fost confiscați 298,32 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproape 60.000 lei, din care 274,76 metri cubi lemn de foc și 23,56 metri lemn rotund.”, informează Alina Boeru, purtător de cuvânt al IPJ.

 

Astfel de acțiuni pentru prevenirea delictelor silvice vor fi organizate și în perioada următoare, precizează reprezentanții poliției cărășene.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite