Pas important pentru noul spital județean de urgență din Reșița. Primăria a eliberat autorizația de construire

Articol de
Marian Averescu

 

Eliberarea autorizației de construire reprezintă o etapă importantă pentru obținerea finanțării necesare realizării unui nou spital județean de urgență la Reșița. Valoarea investiției este estimată la peste 600.000.000 de lei.

 

După aprobarea, la sfârșitul lunii trecute, de către Consiliul Local Reșița, respectiv Consiliul Județean Caraș-Severin, a studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru noul spital județean de urgență, săptămâna aceasta a mai fost făcut un pas extrem de important: Primăria Reșița a eliberat autorizația de construire.

 

Aceasta reprezintă o etapă importantă pentru obținerea finanțării necesare. Autoritățile mizează pe fonduri europene, luna aceasta fiind așteptată deschiderea finanțărilor pe Programul Operațional de Infrastructură Mare, pe o axă care este gestionată în paralel de Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Sănătății. „La nivel național este concurență mare pentru astfel de investiții, motiv pentru care ne-am apucat de treabă din timp. Cu Proiectul Tehnic finalizat și autorizația de construire deja eliberată, avem toate argumentele pentru a obține banii necesari pentru construcția noului spital”, a declarat primarul municipiului Reșița, Ioan Popa. Suma necesară investiției este de 614.079.718 lei.

 

La fel ca alte proiecte importante – domeniul schiabil Semenic sau reabilitarea infrastructurii feroviare între Reșița și Timișoara – construirea unui spital nou este realizată în parteneriat de către Primăria Reșița și Consiliul Județean Caraș-Severin. „Rămâne cum am stabilit. Facem un spital județean nou. Parteneriatul dintre Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăria Reșița ne aduce în situația de a putea spera la proiecte cu adevărat importante pentru locuitorii din Reșița și Caraș-Severin. Curajul și perseverența sunt, de asemenea, importante pentru reușită. Vrem, putem și o să realizăm un spital județean nou”, a transmis primarul Ioan Popa.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite