Cei doi bărbați din județul Mureș s-au făcut nevăzuți după ce au descărcat în curtea femeii doar o parte din cantitatea de scândură pe care aceasta o plătise.
O femeie de 66 de ani din comuna Lăpușnicel a sesizat sâmbătă, 20 aprilie, Secția 6 Poliție Rurală Bozovici că a fost înșelată de doi bărbați în momentul în care a vrut să cumpere de la aceștia material lemnos. Potrivit celor declarate de păgubită, bărbații ar fi descărcat în curtea acesteia o parte din scândura cumpărată, iar, după ce ea le-a achitat banii pentru toată cantitatea de material lemnos, cei doi bărbați ar fi plecat într-o direcție necunoscută, cu microbuzul din care au livrat marfa.
„Din verificările efectuate de polițiștii, în cursul aceleiași zile au fost identificați doi bărbați de 23 și 37 de ani, ambii din județul Mureș, bănuiți de comiterea faptei. Polițiștii au recuperat de la aceștia prejudiciul cauzat, ce a fost restituit persoanei vătămate. În cauză cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, Alina Boeru.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)