A plouat, dar nu destul. Debitele râurilor din Caraş-Severin se menţin scăzute, în ciuda precipitaţiilor căzute în ultimele 24 de ore

 

În judeţul Caraş-Severin sunt valabile până miercuri, 10 august, o avertizare cod portocaliu de ploi abundente şi una cod galben de inundaţii pentru trei bazine hidrografice, însă precipitaţiile căzute în ultimele 24 de ore nu au dus la creşteri semnificative ale debitelor pe niciun râu din judeţ.

 

Codul portocaliu emis de meteorologi pentru intervalul 9 august, ora 12.00 – 10 august, ora 10.00, de instabilitate atmosferică şi ploi abundente în Caraş-Severin, a fost dublat şi de un cod galben emis de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), valabil până pe 10 august, ora 14.00, pe râurile din bazinele hidrografice: Cerna; Timiş – amonte Staţia Hidrometrică (S.H.) Sadova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova – amonte S.H. Şag şi Bârzava – amonte S.H. Moniom şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Moniom – amonte S.H. Gătaia, fiind prognozate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

 

Potrivit datelor comunicate astăzi de specialiştii Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Banat, care au monitorizat debitele și nivelurile cursurilor de apă aflate sub atenționare, pe niciun râu din Banat nu au fost depşitele cotele de atenţie. „Începând de ieri după-amiază (luni, 8 august, n.r.), am avut parte  de ploi consistente cantitativ pe areale mici din Banat, de aceea nici nu s-au înregistrat debite și niveluri care să depășească cotele de atenție ale râurilor din arealul administrat. În continuare, în Spațiul Hidrografic Banat avem cursuri de apă care prezintă fenomene de secare la 13 stații hidrometrice, mai puține decât acum două săptămâni, când erau 20”, informează ABA Banat. Hidrologii precizează că, în ultimele 24 de ore, doar la patru stații hidrometrice ale ABA Banat au fost precipitații de peste 20 l/mp, căzute în intervale scurte de timp, în bazinele hidrografice Timiș și Bega Veche, pe raza judeţului Timiş.

 

Foto: Râul Pogăniș la Remetea-Pogănici, 9 august 2022

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite