A sunat clopoțelul! În Caraș-Severin, aproximativ 36.500 de preșcolari și elevi au început cursurile noului an şcolar 2022-2023

 

Anul școlar 2022-2023 vine cu o serie de noutăți: modificarea structurii – cu module în loc de semestre și noi vacanțe – și reguli noi în ceea ce privește sistemul de notare, tezele și încheierea mediilor.

 

După doi ani de restricţii în contextul pandemiei de COVID-19, părinţii au avut din nou acces în unităţile de învăţământ la festivităţile de începere a noului an şcolar. În Caraș-Severin, sunt 410 unități de învățământ, în care vor studia, în anul școlar 2022-2023, aproximativ 36.500 de preșcolari și elevi.

 

„Vă doresc, dragi colegi, să dați viață școlii pentru ca școala să arate drumul spre viață! Îndrăzniți, dragi părinți, să ne oferiți încredere, fiindcă pe acest drum nu se poate păși decât în echipă, cu susținere și bună comunicare între parteneri. Copii și elevi, acceptați provocarea începutului, fiți încrezători, fiți curioși, ascultați și răspundeți frumos, creativ, demn! Munciți pentru a vă împlini idealurile!

Tuturor celor care pășesc pe poarta școlii le doresc o zi plină de bucurie, cu emoții pozitive și încredere că acolo unde e lumină crește speranța și se naște succesul”, este mesajul transmis de inspectorul școlar general Carina Pristavu.

 

Anul școlar 2022 – 2023 bifează o serie de premiere pentru sistemul de învățământ românesc, conform noului Regulament-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, intrat în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2022.

 

Astfel, au dispărut semestrele, acestea fiind înlocuite cu module de învățare. În total, stuctura noului an şcolar include cinci module de învăţare şi cinci vacanţe:

 

  • modulul 1:

– cursuri: 5 septembrie 2022 – 21 octombrie 2022;

– vacanţă: 22 octombrie 2022 – 30 octombrie 2022;

 

  • modulul 2:

– cursuri: 31 octombrie 2022 – 22 decembrie 2022;

– vacanţă: 23 decembrie 2022 – 8 ianuarie 2023;

 

  • modulul 3:

– cursuri: 9 ianuarie 2023 – 17 februarie 2023;

– vacanţă: 18 februarie 2023 – 26 februarei 2022;

 

  • modulul 4:

– cursuri: 27 februarie 2023 – 6 aprilie 2023;

– vacanţă: 7 aprilie 2023 – 18 aprilie 2023;

 

  • modulul 5:

– cursuri: 19 aprilie 2023 – 16 iunie 2023;

– vacanţă: sâmbătă, 17 iunie 2023 – 3 septembrie 2023.

 

Pentru elevii din anii terminali, anul școlar 2022-2023 se va termina mai devreme: pe data de 2 iunie 2023 pentru elevii de clasa a XII-a și a XIII-a, respectiv  pe data de 9 iunie 2023 pentru elevii de clasa a VIII-a. Pe de altă parte, elevii de liceu care urmează un profil tehnologic și cei din învățământul postliceal vor încheia anul școlar pe 23 iunie 2023.

 

Începând cu acest an școlar, tezele nu mai sunt obligatorii, susținerea acestora fiind la latitudinea profesorilor, iar mediile se vor calcula diferit. Astfel, elevii vor primi cu cel puțin trei note mai mult peste numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ, iar media se va încheia anual.

 

 

Foto: Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available