Ciobănaș cu 879 de oi… lipsă. Trimis în judecată de procurorii anticorupție

 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată a unui fermier din Caraș-Severin pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de obținere pe nedrept de fonduri europene, prin folosirea de documente și declarații false. 

 

În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, la data de 18 iunie 2015, inculpatul ar fi depus la Centrul Județean Caraș-Severin al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cererea unică de plată pe anul 2015, prin care a solicitat sprijin financiar în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, declarând că ar deține în cadrul exploatației un număr de 879 ovine. În acel moment, însă, în exploatație nu ar fi existat niciun animal.

 

La data de 08.11.2016, ca urmare a neregulilor constatate, reprezentanții APIA au dispus respingerea la plată a cererii unice de plată pe anul 2015 depusă de inculpat.”, menționează procurorii anticorupție. În consecință, aceștia nu au dispus măsuri asiguratorii, întrucât nu s-a produs niciun prejudiciu, fapta inculpatului rămânând în faza de tentativă ca urmare a respingerii la plată de către APIA a cererii unice de plată pe anul 2015.

 

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Caraș-Severin.

 

foto simbol

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite