Suntem prezenți și pe

Administrație

Acces restricționat în Palatul Administrativ. Dar și alte măsuri luate de Consiliul Județean

Publicat cu

în

Restricționarea accesului persoanelor străine în clădirea Palatului Administrativ din Reșița, unde funcționează Consiliul Județean și Instituția Prefectului Caraș-Severin, dar și dezinfectarea periodică a birourilor și a spațiilor adiacente ale instituției sunt principalele măsuri care au fost luate pentru combaterea răspândirii infecției cu coronavirus.

„Persoanelor care apelează la serviciile instituţiei le este permis accesul, pe baza actului de identitate, doar la parterul instituției, unde este solicitată prezența reprezentantului compartimentului cu atribuții în domeniul vizat. De asemenea, programul de audiențe al președintelui, vicepreședinților, secretarului general al județului și al consilierilor județeni se suspendă, iar acțiunile programate a se desfășura în sala de ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin, până la sfârșitul acestei luni, s-au reprogramat sau se vor desfășura doar în anumite condiții”, informează Camelia Basaraba, șef Serviciu Comunicare în cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin.

Totodată, pentru angajații aparatului de specialitate care utilizează transportul în comun pentru venirea/plecarea de la serviciu a fost întocmit un program de lucru decalat față de programul normal. Această măsură va fi aplicată până la data de 31 martie 2020.

 

Facebook Comments

Cele mai citite