În această dimineață, pe DN 6, km 450+800 metri, pe centura ocolitoare a municipiului Caransebeș, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a trei persoane, dintre care doi minori.
Din primele cercetări, polițiștii su stabilit că un autoturism care circula din direcția Orșova către Lugoj, condus de un bărbat de 38 de ani, ar fi intrat în coliziune laterală cu un autoturism care mergea în aceeași direcție, condus de un bărbat de 45 de ani. În urma coliziunii, ambele autovehicule au fost proiectate în afara părții carosabile.
La fața locului au intervenit Detașamentul de Pompieri Caransebeș cu mai multe echipaje, Serviciul de Ambulanță Județean cu două ambulanțe și elicopterul SMURD.
„Din accident a rezultat vătămarea corporală a 3 persoane, cetățeni români, pasageri în autoturismul înmatriculat în Bulgaria, un adult și 2 minori de 11 și 12 ani, toți fiind transportați la spital pentru îngrijiri și investigații medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultând că nu au consumat băuturi alcoolice.”, informează Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Sursă foto: ISU Semenic