Iubărețul Adrian Truică are, de luna aceasta, mai mult timp pentru iubire, după ce a fost destituit din funcția de manager al Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin.
Avocatul Cosmin Bolosin spune că Adrian Truică va contesta în instanță ordinul de ministru pentru că nu ar fi fost demis legal, ci pe nedrept, invocându-se dosarul penal care i se instrumentează lui Truică.
Poate dacă tot va avea mai mult timp liber, Adrian Truică va reuși să-și completeze și declarațiile de avere, pe care nu le prea are depuse la Agenția Națională de Integritate și care i-ar putea aduce un nou proces.
CITEȘTE ȘI: Aflat sub control judiciar, șeful Ambulanței Caraș-Severin vrea să scape de controlul magistraților
Alături de manager, ni se mai spune că ministrul Sănătății, după ce a citit raportul prezentat de Corpul de Control în urma verificărilor făcute la Reșița, l-a demis și pe directorul economic. Verificări care, spun sursele noastre, vor sta și la baza formulării unor sesizări penale…











![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)