Suntem prezenți și pe

Social

AJPIS ridică la 15.000 numărul cărășenilor trimiși în șomaj tehnic!

Publicat cu

în

Crește numărul cărășenilor care au nevoie în această perioadă de șomaj tehnic. Pe lângă cele circa 13.500 de persoane care își primesc indemnizațiile prin intermediul AJOFM, alte 1.560 au făcut solicitarea la AJPIS. Dar aproape 700 dintre acestea nu au completat cererile corect!

La Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Caraş-Severin au fost depuse, până la termenul-limită de 10 mai, 1560 de solicitări pentru indemnizația de sprijin aferentă lunii aprilie.

După o primă verificare, doar 882 de cereri depuse la AJPIS s-au dovedit (momentan) eligibile! Plățile acestor solicitări au fost achitate integral până la data de 14 mai. Situația acestora, defalcată pe categorii profesionale, este următoarea:

Nr.

crt.

Categorie profesionalăNr.

solicitări

Plăţi

(lei)

1PFA4771.942.344
2întreprindere individuală185753.320
3întreprindere familială60244.320
4Alţi profesionişti (Profesii liberale, persoane fizice independente, etc)151605.763
5Drepturi de autor şi drepturi conexe14.072
6Structuri sportive3215.662
7Societăţi cooperative5203.600
Total3.969.081

Trei structuri sportive, printre care și CSM Reșița, au depus solicitări pentru un număr de 71 de beneficiari, iar din partea unor societăţi cooperative există 5 solicitări, pentru 50 de persoane. Ceea ce înseamnă că numărul total al beneficiarilor finali este mai mare cu 63 (71-3-5 = 63) decât numărul solicitărilor formulate. Plățile efectuate până la data de 14 mai au avut ca destinatari, astfel, nu 882, ci 945 de persoane.

Pe urmele celor care au greșit

Cele 678 de cereri considerate neeligibile și-ar putea găsi și ele, foarte probabil, o rezolvare favorabilă. Cel puțin așa lasă de înțeles Elena Solomonesc (foto), directorul executiv al AJPIS: „Cererile respinse pentru diferite tipuri de erori vor fi analizate de operatori, iar beneficiarii vor fi contactați telefonic sau prin e-mail în cel mai scurt timp posibil, astfel încât toți solicitanții care au dreptul la indemnizația de sprijin să primească suma cuvenită”.

În cazul cererilor depuse la AJPIS, conform OUG nr. 30/2020, cuantumul indemnizației de sprijin este egal cu 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020, respectiv 4.072 lei, pentru categoriile de persoane menționate mai sus, cu excepția celor cu contracte de activitate sportivă. Aceștia din urmă beneficiază de indemnizație de 75% din drepturile în bani aferente contraprestației activității sportive. Dar nu mai mult decât 75% din câștigul salarial mediu brut la nivel național, așa cum este cazul beneficiarilor din prima categorie.

AJOFM, la „cota 13.600”

În cealaltă structură descentralizată a Ministerului Muncii unde se depun cereri (în special de către agenții economici) pentru plata șomajului tehnic a angajaților cu contract de muncă, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, până la sfârșitul zilei de ieri erau depuse cereri pentru 13.593 de persoane.

AJOFM a primit 1.354 de solicitări și, până acum, a acceptat spre plată cererile a 966 de operatori economici. S-a achitat suma de 7.894.573 lei pentru un număr de 5.180 de persoane aflate în șomaj tehnic. Dar la AJOFM, amintește purtătorul de cuvânt al instituției, Carla Goagă, se primesc cereri pentru aprilie până la sfârșitul lunii mai. Spre deosebire de AJPIS, unde termenul-limită a fost 10 mai.

Punând laolaltă datele AJOFM cu cele de la AJPIS, în Caraș-Severin avem până acum 15.153 de potențiali beneficiari de indemnizații de șomaj tehnic pe luna aprilie, 6.125 dintre aceștia primindu-și aceste drepturi financiare. Plățile efectuate până acum pentru cei aflați în șomaj tehnic în luna aprilie însumează 11,9 milioane de lei.

 

Facebook Comments
Continuați
Reclamă
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai citite