Alertă epidemiologică în Caraș-Severin. Focar de gripă aviară la granița județului Timiș

Este alertă epidemiologică în Caraș-Severin după ce, la sfârșitul lunii trecute, a fost confirmat un focar de gripă aviară într-o localitate din Timiș situată la granița cu județul nostru.  

După aproximativ cinci ani, timp în care în Caraș-Severin nu a fost semnalată nicio suspiciune de gripă aviară în gospodării sau la păsările sălbatice, virusul amenință din nou (și) județul nostru. La sfârșitul lunii trecute, Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală București a confirmat prezența gripei aviare la păsările dintr-o gospodărie din localitatea timișean Folea, comuna Voiteg. Astfel, autoritățile din județul vecin au stabilit în jurul focarului o zonă circulară de protecție de trei kilometri, la Folea, și una de supraveghere, de zece kilometri, ce cuprinde localitățile Jebel, Voiteg, Opatița, Birda, Berecuța, Mănăstire, Șipet, Liebling, Conac Iosif, iar autoritățile sanitar-veterinare din Caraș-Severin au declanșat alerta epidemiologică.

Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor Caraș-Severin a aprobat un plan de măsuri pentru prevenirea apariției acestei boli și în județul nostru care prevede: „supravegherea clinică a păsărilor din gospodăriile populației inclusiv prin acțiuni speciale pentru depistarea bolii efectuate în zone de risc epidemiologic; examinarea prin necropsie a păsărilor moarte, prin trimiterea de probe la laborator, examinarea clinică la păsările care urmează a fi sacrificate, efectuarea controlului cărnii și a fluxului de producție la unitățile specializate; verificarea cărnii de pasăre comercializate în unitățile de desfacere către populație”, transmite Direcția Sanitar Veterinară. De asemenea, este important ca, în această perioadă, păsările să fie ținute în curte și, pe cât posibil, în spații acoperite, pentru a se evita contactul cu pasările sălbatice și apariția oricăror semne de boală trebuie anunțată autoritățile sanitar veterinare.

„Respectarea cu strictețe a tuturor regulilor este importantă întrucât gripa aviară este foarte contagioasă, are difuzabilitate, mortalitate și pierderi economice mari și poate afecta toate categoriile de păsări domestice și sălbatice”, avertizează specialiștii.

Sursă foto: inroman.ro

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available