Administrație
Alimentare cu gaz, infrastructură și turism pentru Moldova Nouă și Oravița

La sfârșitul lunii martie a avut loc întâlnirea anuală a Asociației Orașelor din România – AOR. Județul Caraș-Severin a fost reprezentat de primarii din Moldova Nouă și Oravița.
Edilii Adrian Torma și Costel Dumitru Ursu au adus în atenția AOR obiectivele pe care și le-au propus pentru orașele pe care le administrează sperând în sprijinul acestei asociații.
”Caraș-Severin face parte din regiunea 5 Vest, o regiune cu mult potențial de dezvoltare. Orașele noastre au nevoie de conectarea din toate punctele de vedere cu alte comunitați care au început să se dezvolte strategic înaintea noastră, orașe care sunt modele de bună practică”, a precizat primarul Torma din Moldova Nouă.
Deși fac parte din partide politice diferite, cei doi primari și-au propus să își dea mâna și să se implice în dezvoltarea orașelor pe care le conduc.
”După mulți ani, în calitate de primari ai orașelor Oravița și Moldova Nouă, suntem hotărâți să realizăm o dezvoltare comună pe multe dintre atribuțiile ce ne revin: alimentare gaz, infrastructură și turism. Poate că astăzi ne despart pasiunile politice, dar ne unesc interesele comunităților pe care le administrăm”, a mai declarat Adrian Torma.
Anul acesta AOR împlinește 25 de ani de la înființare.
- Actualitate4 săptămâni în urmă
Proiectul pentru reintroducerea tramvaiului în Reșița își așteaptă constructorul, licitația a fost urcată în SICAP
- Educație4 săptămâni în urmă
ISJ și DSP au stabilit cum se reia școala în Caraș-Severin. 225 de unități de învățământ – în scenariul verde, 168 – pe galben, 12 – pe roșu
- Administrație4 săptămâni în urmă
Parcările inteligente din Reșița nu vor fi toate cu plată. „Vom face în anumite zone o parcare galbenă, unde vei putea lăsa mașina cel mult 30 de minute”
- Actualitate4 săptămâni în urmă
Reșița prinde (tot mai multă) culoare. Artistul plastic Marian Truțulescu, din nou la înălțime [FOTO]
- Actualitate4 săptămâni în urmă
Locomotiva unui tren marfar, cuprinsă de flăcări în Domașnea