Ofertat de mai multe ori de clubul din Valea Domanului, prima oară în urmă cu aproape 25 de ani, când juca la Caransebeș și a fost chemat la Reșița de regretatul Mircea Chivu, Dan Alexa este antrenorul cu care roș-negrii își propun să urce, pas cu pas, din Liga a III-a în Liga I.
Dan Alexa, antrenorul care a reușit trei promovări în prima ligă, cu ACS Poli Timișoara, Rapid București și Dunărea Călărași, a semnat cu CSM Reșița. „Chirurgul”, așa cum era denumit când evolua ca jucător pe prima scenă fotbalistică a țării, a fost prezentat azi oficial din postura de antrenor principal al rosso-nerilor, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat primarul Ioan Popa și președintele clubului, Cristi Bobar.
Cum a ajuns un antrenor abonat la ligile superioare să accepte preluarea unei echipe din Liga a III-a? Care sunt obiectivele acestuia? Ce așteptări are primarul Reșiței de la Dan Alexa? La toate aceste întrebări, și multe altele, au răspuns azi în fața jurnaliștilor Ioan Popa, Cristi Bobar și, bineînțeles, Dan Alexa.
Clubul are nevoie acum de o mână de fier
Ioan Popa: „După evenimentul nefericit al retrogradării echipei noastre, am vrut să avem o reacție serioasă, profundă, hotărâtă, pentru a face o echipă care să promoveze urgent în Liga a II-a. Cristi s-a întâlnit cu Dan Alexa, pe care eu îl cunosc și îl respect. Este un tip bătăios, poate mai bătăios decât mine, eu cred că acum clubul are nevoie de o mână de fier, de un om cu poziții foarte tranșante, astfel încât să își constituie un lot cu care să venim cu viteză mare înapoi în Liga a II-a. Ținta noastră nu e doar asta, dar, așa cum spunea un mare războinic chinez, orice drum lung începe cu primul pas. Pentru noi acum primul pas este să reunim un lot cu care să promovăm în liga secundă. Am încredere în Dan și merg cu el până în pânzele albe. Nu mă interesează cu ce jucători joacă, nu mă bag la echipă cum fac alții prin alte locuri, pentru că nu-i treaba mea. N-o să mai merg pe la meciuri pe câmpiile astea de prin Liga a III-a, o să mai vin la câte un meci acasă dacă băieții o să mă impresioneze”.
Primarul Reșiței a oferit un răspuns și pentru cei care au cerut ca Bobar să plătească cu funcția pentru retrogradare: „Cristi Bobar nu are cum să plătească, pentru că el a dus echipa din Liga a III-a, de pe poziție retrogradantă, în Liga a II-a. Am încredere mare în Cristi și sunt convins că cei doi colegi împreună cu mine vom face o treabă bună. Eu le urez succes și le spun să fie convinși că financiar nu vor avea probleme, așa cum nu au avut nici alte cluburi de când sunt eu la Primăria Reșița, vor avea tot suportul nostru”.
Dan Alexa a fost ofertat de Reșița de mai multe ori
Cristi Bobar: „Mă bucur foarte mult că am reușit să-l atragem pe Dan Alexa, trebuie să recunosc că avem o relație de prietenie de vreo 15 ani. El a mai fost ofertat de noi de multe ori, dar era sub contract. Acum construim aici un nucleu nou, cu jucători tineri, cu câțiva experimentați, trei-patru, ne dorim să promovăm. Ultimul cuvânt la transferuri îl va avea Dan Alexa. Discutăm, analizăm, dar îmi doresc ca el să fie șeful în vestiar și toți jucătorii să tragă pentru el. Noi trebuie doar să asigurăm partea administrativă foarte bună. De trei ani, de când lucrăm împreună cu domnul primar, niciun jucător, niciun antrenor nu s-a plâns de condițiile de la Reșița”.
Dan Alexa: „Am crescut în Caransebeș, veneam la meciuri la Reșița pe vremea lui Sdrobiș (1997, n.r.). Am și avut ofertă aici ca jucător – nea Mircea Chivu, Dumnezeu să-l ierte!, a vrut să mă ia”.
Ioan Popa: „Cu două-trei zile înainte de a semna cu noi, Dan a primit o ofertă extrem de generoasă, poate dublul ofertei noastre financiare. Dar le-a zis că a promis că face un lucru și că nu se duce în altă parte… Apreciez mult decizia lui, asta înseamnă că el crede că putem face împreună ceea ce ne-am propus”.
„Aici se poate face o echipă de Liga I bună spre foarte bună”
Dan Alexa: „În decizia mea de a accepta să vin acum la Reșița a contat foarte mult respectul pe care îl am față de domnul primar și prietenia mea cu Cristi. Mereu am văzut aici un proiect de viitor, unde se poate face o echipă bună. M-a surprins și pe mine retrogradarea, din afară părea un lucru imposibil, la condițiile care sunt aici și la cât de corect a fost clubul față de jucători. Pelici, Minteuan, Falub sunt antrenori valoroși, cred că problemele au fost în vestiar. Pentru mine lucrurile sunt foarte simple: cine e cu mine rămâne cu mine, cine nu – pleacă.
În momentul ăsta plecăm la un nou drum, trebuie creată o echipă, iar obiectivul meu e promovarea în Liga I. O luăm pas cu pas, dar acolo tindem, că de asta am venit. Știu că se poate lucra în liniște, știu că am suportul oamenilor de lângă mine, care contează enorm pentru un antrenor. Cunosc galeria CSM-ului, și-n mod special pe Marcel (Gușcă, n.r.), o galerie care tot timpul a fost alături de echipă. Știu câtă lume poate veni aici la un meci în momentul în care echipa joacă și are rezultate.
Aici se poate face o echipă de Liga I bună spre foarte bună așa cum a fost odată. E o ambiție a mea – un proiect care e foarte important să-l duc la capăt”.
Stadion de 11 milioane de euro!
Ioan Popa: „Documentația pentru noul stadion din Valea Domanului este depusă la CNI, studiul de fezabilitate cu actualizarea indicatorilor tehnico-financiari. Este un proiect de 11 milioane de euro și suntem în faza de evaluare. Din fericire pentru noi, la ora asta nu sunt multe stadioane care să aibă documentația realizată. Sunt convins că în maxim jumătate de an vom avea semnat contractul privind realizarea bazei sportive din Valea Domanului. Unul din obiectivele mele importante este să facem acest stadion modern
Pe de altă parte, o să montăm nocturnă pe gazonul sintetic, am primit instalația ca donație și sper ca în câteva săptămâni să o avem montată”.
„Eu cred foarte mult în proiectul ăsta de la Reșița”
Întrebat dacă nu consideră a fi un regres în carieră faptul că a venit la o echipă de liga a treia, Dan Alexa a oferit un răspuns încurajator pentru suporterii rosso-neri: „Regres e atunci când nu ai motivație. Ce pare regres în momentul acesta poate să fie o mare provocare în cariera mea. Cred că adevărații campioni preiau situații critice și le duc foarte bine. Îmi doresc lucrul ăsta și vreau să le arăt și celor din alte părți că se poate face treabă dacă ai liniște și oameni care să te susțină. Eu cred foarte mult în proiectul ăsta de la Reșița”. Îi dorim succes, și nu doar în Liga a III-a și a II-a, ci chiar și după aceea, în Liga I! Din aceeași postură, de antrenor al clubului din Reșița!