Aproape 100 de intervenții ale pompierilor cărășeni în minivacanța de Sfânta Maria

În minivacanța de Sfânta Maria, pompierii militari din cadrul I.S.U. „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au desfăşurat 88 de intervenţii şi misiuni în zona de competenţă.

 

În această perioadă, pompierii au acţionat pentru localizarea şi stingerea unui număr de opt incendii, şase dintre acestea manifestate la arderi necontrolate (vegetaţie uscată, deșeuri) fiind afectate peste 10 ha de teren. Cauzele probabile de producere a incendiilor au fost focul deschis în spaţii deschise şi fumatul în locuri nepermise.

 

Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate, pompierii cărășeni reamintesc cetăţenilor necesitatea respectării următoarelor reguli:

–              nu utilizaţi focul deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt;

–              nu aruncaţi la întâmplare resturile de chibrituri sau ţigări aprinse;

–              supravegheaţi permanent copiii pentru a preveni jocul acestora cu focul;

–              anunţaţi în cel mai scurt  timp orice început de incendiu pe care îl observaţi, telefonând la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

 

Accidente rutiere, misiuni de prim ajutor și asigurarea măsurilor specifice la evenimentele culturale din județ

 

Pompierii militari au acţionat pentru acordarea asistenţei medicale, transportarea la spital a victimelor, precum şi pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor în cazul a şapte accidente rutiere petrecute pe raza localităţilor Armeniş, Slatina-Timiş, Caransebeş, Constantin Daicoviciu, Goruia şi Mehadia (două).

 

Totodată, s-au înregistrat 45 intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, precum şi alte situaţii din categoria asistenţă persoane.

 

În perioada de referinţă, pompierii au asigurat măsurile specifice în domeniul situaţiilor de urgenţă pe timpul desfăşurării evenimentelor Zilele Oraşului Moldova Nouă şi Festival Gugulan Rock în Caransebeş, au desfăşurat acţiuni de verificare a secţiilor ATI din unităţile spitaliceşti ale judeţului, cu scopul de a urmări respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi alte misiuni în sprijinul comunităţilor.

 

În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate. Nu uitaţi! Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă apăsând AICI”, este mesajul transmis de oficialii ISU Caraș-Severin.

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available