Aproape 30 de mame din Caraș-Severin primesc tichete sociale pentru nou-născuți

 

Instituția Prefectului Caraș-Severin a distribuit, săptămâna aceasta, tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți primăriilor pe raza cărora au fost identificate cupluri mamă – nou-născut aflate în situații vulnerabile.

 

Identificarea la nivelul județului Caraș-Severin a beneficiarilor eligibili ai tichetelor sociale pe suport electronic (carduri) pentru nou-născuți a fost efectuată în perioada aprilie – mai 2023, fiind vorba, potrivit centralizării făcute de Instituția Prefectului, de un număr total de 29 de beneficiari finali – copiii până la vârsta de trei luni ai căror mame fac parte din categoriile cele mai dezavantajate, cum ar fi: mamele cu drept la un venit minim garantat sau care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei; mame singure, care se află temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, ale agresiunilor militare, ale violenței domestice; mame care nu dețin acte de identitate şi care, din acest motiv, nu pot beneficia de drepturile civile și mame minore.

 

Cardurile au fost distribuite unităților administrativ-teritoriale din județ, în perioada 20 – 23 iunie, urmând să ajungă la beneficiari, prin intermediul serviciilor publice de asistență socială. Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic este de 2.000 de lei. Tichetul se acordă o singură dată pentru un nou-născut şi poate fi utilizat doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate şi numai pentru achiziționarea produselor de îngrijire pentru care a fost emis – scutece, produse pentru toaleta nou-născutului, articole de vestimentație pentu nou-născut, articole sanitare şi medicale pentru mamă şi nou-născut.

 

Tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți sunt acordate în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, finanțat prin intermediul Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, program al Uniunii Europene derulat prin intermediul Guvernului României.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available