Aproape 80.000.000 de euro au ajuns în Caraș-Severin pentru dezvoltarea zonelor rurale. Banii au fost alocați de Uniunea Europeană

 

Instalarea tinerilor fermieri sau dezvoltarea fermelor mici, dar și reabilitarea infrastructurii publice – drumuri comunale, canalizare, cămine culturale – sunt principalele direcții în care au fost alocați bani prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală în ciclul financiar 2014-2020 în județul Caraș-Severin.

 

La nivelul județului Caraș-Severin, gradul de absorbție a fondurilor prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, finanţat de către Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR), este de aproximativ 80%. În total, în ciclul financiar 2014-2020 au fost semnate 1.100 de contracte, dintr-un total de 1.821 de cereri de finanțare depuse, cu o valoare publică de 151.454.059 de euro. Valoarea sumei contractate este de 71.266.588 de euro, din care au fost efectuate, potrivit celui mai recent raport întocmit Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), plăți către beneficiari de 54.821.293 euro. Cele mai multe proiecte contractate au fost în cadrul măsurilor: Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici – 385 și Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri – 330.

 

În ceea ce privește unitățile administrativ-teritoriale din Caraș-Severin, au fost contractate 113 proiecte, cu o valoare totală de 29.316.205 euro, și au fost efectuate plăți de 23.843.924 euro. „Din punct de vedere al indicatorilor de infrastructură, s-au propus următoarele: reabilitarea, asfaltarea a 115 kilometri de drumuri comunale; realizarea a 8,5 kilometri de rețea de canalizare nouă și extinderea a 14 kilometri; reabilitarea unui monument istoric; achiziționarea de bunuri necesare întreținerii patrimoniului de drumuri comunale; modernizarea unor cămine culturale”, a explicat directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Caraș-Severin, Nicolae Verindeanu.

 

Directorul OJFIR Caraș-Severin a indicat și care au fost principalele probleme întâmpinate în implementarea proiectelor: „lipsa sau slaba dotare logistică, în special la beneficiarii mici – fermele de subzistență; lipsa cadastrului general, lucru ce a dus la un grad mai mic de depunere a cererilor de finanțare, precum și la obținerea cu greutate a documentelor necesare pentru implementare, cum ar fi autorizația de construire; lipsa cofinanțării. Greutățile întâmpinate au fost depășite punctual prin discuții, analize purtate cu fiecare beneficiar împarte, consultanți și instituțiile statului emitente de avize și autorizații. Iar la nivelul instituției ne confruntăm cu lipsa de personal cauzată de pensionările succesive, lucru ce va face din ce în ce mai dificilă încadrarea în termenele procedurale privind evaluarea dosarelor aflate în lucru”.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available