Avarie pe Calea Timișoarei

 

În vederea eliminării unei avarii produse la coloana principală pe Calea Timișoarei din Reșița, a fost sistată furnizarea apei potabile în zonă astăzi, 29 ianuarie, între orele 10.00 și 12.00.

 

„Vor fi afectaţi consumatorii de pe Calea Timișoarei (de la Memory Serv până la Caraș SA). Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul SC Aquacaraș SA. Ne cerem scuze consumatorilor noștri pentru disconfortul creat de această oprire.”, transmit reprezentanții Aquacaraș.

 

La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, precizează aceștia, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zona menţionată. Dacă situaţia persistă, este indicată contactarea Dispeceratului Central al SC Aquacaraş SA, la tel. 0255/215643 sau 0766341274.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available