Sume între 150 și 88.500 de lei vor fi acordate drept despăgubiri persoanelor fizice și juridice care dețin terenuri pe amplasamentul DJ 582E Prislop – Semenic, demersul fiind necesar pentru implementarea proiectului de modernizare a drumului de acces spre stațiunea montană Semenic.
Consiliul Județean Caraș-Severin a demarat procedura de expropriere a tuturor terenurilor proprietate privată de pe amplasamentul aferent obiectivului de investiţii „Modernizare drum județean DJ 582E Prislop -Semenic”. Este vorba, în total, de 12 parcele în suprafață însumată de 3.298 metri pătrați, deținute, cu două excepții – TMK Hydroenergy Power SRL, 114 metri pătrați, și Jumbo Com SRL, 400 metri pătrați – de proprietari persoane fizice. Valoarea unitară a unui metru pătrat de teren a fost evaluată la 75 de lei, sumele aferente parcelelor variază între 150 și 88.500 de lei, iar valoarea totală a despăgubirilor pe care Consiliul Județean urmează să le achite pentru a putea implementa proiectul de modernizare a drumului spre stațiunea Semenic este de 247.350 lei.
Lista cuprinzând imobilele proprietate privată care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes județean aferenți obiectivului de investiţii „Modernizare drum județean DJ 582E Prislop – Semenic”, proprietarii sau alți titulari de drepturi reale, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor poate fi consultată pe portalul Consiliului Județean Caraș-Severin, accesând: https://www.cjcs.ro/dm_cjcs/portal.nsf/pagini/anunt-0000B12E.
Potrivit documentației tehnico-economice ce a fost aprobată de consilierii județeni în ședința ordinară din data de 31 august 2023, proiectul „Modernizarea drum județean DJ 582E Prislop – Semenic” are o valoarea totală de 24.502.546 lei, din care construcții și montaj – 21.386.494 lei, finanțarea urmând să fie asigurată prin Compania Națională de Investiții.
Sursă foto: Drumul Prislop-Semenic a fost reparat. Urmează lucrările de modernizare









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)