Administrația județeană condusă de Romeo Dunca a reușit să acceseze o finanțare europeană de 1,8 milioane de lei pentru implementarea unor măsuri ce urmăresc creșterea calității serviciilor publice oferite de aparatul de specialitate al Consiliului Județean Caraș-Severin.
Consiliul Județean a semnat, săptămâna aceasta, contractul de finanțare pentru proiectul „Creșterea calității serviciilor publice electronice pentru cetățeni la nivelul județului Caraș-Severin”, finanțat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, cu o valoare totală de 1.783.052,21 lei. „Acesta este un proiect prin care se urmărește profesionalizarea angajaților și, în același timp, reducerea birocrației aparatului de specialitate al Consiliului Județean Caraș-Severin.”, anunță șeful administrației județene, Romeo Dunca.
Obiectivele proiectului sunt: implementarea sistemului de management al calități la nivelul CJ Caraș-Severin prin utilizarea standardului ISO 9001:2015 corelat cu Planul de acțiune pentru implementarea etapizată a managementului calității în autorității și instituții publice 2016 – 2020; implementarea unor măsuri de reducere a birocrației pentru cetățeni și persoane juridice la nivelul CJ; formarea/instruirea, evaluarea/testarea și certificarea competențelor dobândite pentru angajații CJ.
Totodată, informează Romeo Dunca, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 – Valul renovării – granturile oferite pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, administrația județeană a depus spre finanțare două proiecte, însumând 13 milioane de lei: „Renovarea energetică a Centrului Școlar de Educație Incluzivă Christiana Bocșa”, valoare totală proiect – 7.225.735,97 lei fără TVA; „Renovarea energetică a Centrului Școlar de Educație Incluzivă Caransebeș” – 5.765.210,26 lei fără TVA.