BILANȚ. Patru ani degeaba cu PSD la conducerea Consiliului Județean! Teodorescu: „În mod evident, Caraș-Severinul a stagnat”

În ultimii 4 ani, timp în care PSD a deținut atât conducerea Consiliului Județean, cât și majoritatea în acest for, în Caraș-Severin nu s-a întâmplat nimic notabil, marile proiecte demarate în trecut au stagnat și altele au fost neglijate. Aceasta este concluzia la care a ajuns liderul grupului PNL din Consiliul Județean Caraș-Severin, Mircea Teodorescu.

La împlinirea celor 4 ani de mandat ai actualului Consiliu Județean, liderul grupului PNL, Mircea Teodorescu, a făcut o radiografie a (ne)realizărilor administrației județene sub conducerea PSD. „Pe 30 iunie a avut loc ultima ședință din mandatul de 4 ani al Consiliului Județean. Chiar dacă acesta a fost prelungit cu câteva luni, din cauza situației fără precedent provocată de coronavirus, trebuie să facem o analiză a administrației județene sub conducerea PSD. În mod evident, județul a stagnat, în cel mai bun caz, în acești ultimi 4 ani”, a declarat Mircea Teodorescu.

Acesta a oferit și câteva exemple concrete: „Marile proiecte cu finanțare europeană, deponeul de la Lupac și cele derulate de Aquacaras au stagnat. Investițiile în drumurile județene au rămas la stadiul de proiect. Spitalul Județean de Urgență a fost complet neglijat, deși am atras atenția personal și am făcut amendamente pentru finanțare în anii anteriori. Practic, doar anul acesta au fost alocate sume mai importante, dată fiind situația gravă provocată de pandemie. În schimb, aproape în fiecare ședință au fost modificate organigrame ale instituțiilor din subordine, asta fiind o preocupare principală a administrației PSD”.

Concluzionând, liderul grupului consilierilor județeni liberali este de părere că „administrația PSD din ultimii 4 ani nu s-a remarcat prin nicio realizare notabilă. Promisiunile au fost multe, iar realizările – aproape inexistente. Drept dovadă, dacă facem o comparație doar cu județele din Regiunea Vest, Caraș-Severinul este cel mai slab dezvoltat din punct de vedere economic, la mare distanță de Timiș și de Arad, fiind depășit chiar și de Hunedoara”.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite