Peste 300.000 de litri de apă minerală, sucuri și bere au fost retrași de la comercializare ca urmare a unei ample acțiuni de control desfășurate la nivelul întregii țări, la finalul lunii iulie, de comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). S-au depistat nereguli și la agenți economici din Banat, cel mai elocvent fiind cazul unei firme din Reșița.
Comisarii ANPC au verificat, în cadrul campaniei desfășurate la nivel național, modul în care sunt respectate drepturile consumatorilor la comercializarea, etichetarea, prezentarea și publicitatea sucurilor, nectarurilor din fructe şi băuturilor răcoritoare, berii și apei minerale.
„Au fost controlați 457 de operatori economici, la 336 dintre aceștia fiind înregistrate abateri de la legislația în vigoare. Cantitatea totală de băuturi controlată s-a ridicat la peste 1 milion de litri. O treime din această cantitate, adică aproximativ 350.000 de litri, a înregistrat diverse nereguli pentru care echipele de comisari ANPC au dispus sancțiuni diverse. Până în acest moment, au fost aplicate 275 de amenzi contravenționale, în valoare de aproximativ 1,87 milioane de lei și 112 avertismente. Acestora li s-au adăugat măsuri de oprire temporară de la comercializare a aproximativ 33.000 de litri de băuturi răcoritoare, până la remedierea neconformitatilor constatate, și de oprire definitivă si retragerea de la comercializare a peste 300.000 de litri.”, informează reprezentanții ANPC.
Dintre principalele abateri constatate de echipele de control, menționate într-un comunicat de presă al ANPC, amintim: nerespectarea condițiilor privind depozitarea și comercializarea apei minerale, băuturilor răcoritoare, a sucurilor și nectarurilor de fructe, respectiv depozitarea băuturilor direct pe pavement sau depozitarea necorespunzătoare, sub acțiunea directă a razelor solare; comercializarea băuturilor răcoritoare, a nectarurilor și a sucurilor din fructe în afara datei durabilității minimale stabilită de producători; neafișarea prețurilor la loc vizibil sau chiar lipsa afișării prețului pe unitatea de vânzare; comercializarea a diferite băuturi răcoritoare la pahar sub denumirea „limonadă” sau „granita” care, în realitate, erau siropuri cu aromă de lămâie sau alte arome, ce conțineau coloranți alimentari nocivi pentru copii; comercializarea unor produse având ambalajele deteriorate.
Potrivit reprezentanților Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest (CRPC) din Timișoara, citați de opiniatimisoarei.ro, au fost descoperite grave nereguli într-un mare depozit din Reșița, acolo unde comisarii ANPC au verificat modul în care sunt depozitate băuturile răcoritoare și cele alcoolice, dar și dulciurile și alimentele. Astfel, în timpul controalelor au fost găsite dulciuri expirate încă din 2019, băuturi răcoritoare, energizante și cafea ieșite din termenul de garanție de mai bine de un an, dar și mii de litri de băuturi – apă, sucuri, bere – depozitate în condiții neconforme, în spații neautorizate și la temperaturi de 30-40 de grade Celsius. De asemenea, pereții depozitului erau plini de mucegai și igrasie. Toate produsele neconforme au fost oprite de la comercializare, iar operatorul economic este pasibil de amendă de până la 30.000 lei și suspendarea activității, au declarat reprezentanții CRPC, fără a preciza despre care depozit este vorba. Surse neoficiale susțin că depozitul se află pe Calea Timișoarei și ar aparține unei firme din Reșița.
Sursă foto: opiniatimisoarei.ro