Ministerul Educației a publicat astăzi, 4 iulie, pe site-ul evaluare.edu.ro, rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut probele Evaluării Naționale. În Caraș-Severin, 65,8% dintre candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5.
În Caraș-Severin, au fost depuse 105 contestații în urma examenului de Evaluare Națională. Mai mult de jumătate dintre acestea, 61, au fost la Limba și literatura română. La Matematică au fost depuse 42 de contestații, iar la Limba și literatura maternă, două. Rata de participare a fost de 95,1% – 1.392 de candidați prezenți, dintr-un total de 1.463 de absolvenți de gimnaziu înscriși. Doi elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1.
Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Caraș-Severin, în urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 a rămas neschimbată, 65,8% (920 de candidați). De asemenea, și numărul elevilor cu media generală 10 a rămas același: doi – Sonia Brăila de la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița și Alesia Cornoiu de la Colegiul Național „Traian Doda” din Caransebeș. Aproximativ 19% dintre candidați au obținut medii între 5-5,99; 17,1% – medii între 6-6,99; 12,4% – medii între 7-7,99; 12,1% – medii între 8-8,99; 5% – medii între 9-9,99 și 0,1% – media 10.
Defalcat pe probe, la Limba și literatura română, 1.091 de candidați (77,9%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5, iar dintre aceștia, trei au obținut nota 10. La Matematică, 767 de candidați (54,9%) au primit note mai mari sau egale cu 5, iar dintre aceștia, opt au obținut nota 10. La Limba și literatura maternă, șapte candidați (84,2%) au primit note mai mari sau egale cu 5 și nu a fost obținută nicio notă de 10.
Rezultatele înregistrate de absolvenții de clasa a VIII-a din Caraș-Severin sunt mai slabe decât anul trecut, când 70,34% dintre elevii care au susținut Evaluarea Națională au obținut medii mai mari sau egale cu 5, dar și mult sub media națională de acum, care este de 76,9%. Județul se situează în topul codașelor, rezultate mai slabe înregistrându-se doar în județele Călărași, cu 65,2%, și Teleorman și Giurgiu, la egalitate pe ultimul loc, cu 65% dintre candidați cu medii mai mari sau egale cu 5. La polul opus se situează șapte județe și capitala, unde cel puțin 80% dintre elevi au note mai mari sau egale cu 5: Cluj (88,7%), București (88%), Brăila (86,6%), Galați (81,7%), Prahova (81,1%), Sibiu (80,7%), Alba (80%) și Suceava (80%).
Înscrierea absolvenților de gimnaziu în învățământul liceal va începe pe 16 iulie. „Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 16-22 iulie și va fi urmată de repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat, pe 24 iulie. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională – cu o pondere de 80% – și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu – cu o pondere de 20%”, informează ISJ Caraș-Severin.