Caraș-Severinul, în topul național al tranzacțiilor imobiliare. Pe podiumul… din coada clasamentului

 

În luna decembrie 2021 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 74.429 de imobile. Numai 485 dintre aceste tranzacții au vizat terenuri, case și apartamente din Caraș-Severin, un număr mai mic înregistrându-se doar în Covasna și Călărași.

 

Cele mai multe vânzări de imobile din ultima lună a anului trecut au fost înregistrate în București – 14.438, Ilfov – 4.902 și Constanța – 3.950, potrivit Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Călărași – 303, Covasna – 449 și Caraș-Severin – 485. În Regiunea Vest, pe primul loc după numărul de tranzacții imobiliare să află Timișul, cu 3.647, urmat de Arad, 1.557, și Hunedoara, 933.

 

Dintre tranzacțiile finalizate în decembrie în Caraș-Severin, se arată în documentul dat publicității de ANCPI, mai bine de jumătate au avut ca obiect terenuri din extravilan – 274. În cazul vânzărilor de terenuri situate în intravilanul localităților, două treimi dintre cele 118 astfel de terenuri tranzacționate sunt cu construcții. Și la vânzările de apartamente și garsoniere, care se regăsesc în statistica ANCPI la categoria unităților individuale fără terenuri, Caraș-Severinul se poziționează în coada clasamentelor, cu doar 93 de astfel de proprietăți tranzacționate în decembrie. În celelalte județe din zona de vest s-au vândut 282 – în Arad, 324 – Hunedoara, respectiv 1.294 – Timiș.

 

Anul trecut, cele mai multe vânzări de imobile la nivel național s-au înregistrat în luna decembrie – 74.429, pe când cele mai puține, în mai – 47.773. În anul 2020, cele mai multe tranzacții s-au făcut în octombrie – 83.675, la polul opus situându-se luna aprilie – 27.021. Pe parcursul anului 2021 au fost tranzacționate la nivel național 698.756 de imobile, cu 95.951 mai mult față de 2020.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available