Ce două tururi de scrutin? Patru tururi la Reșița, la Universitatea Eftimie Murgu!

În plină luptă politică între a avea unul sau două tururi de scrutin la alegerile pentru funcția de primar, momentul electoral din aceste zile de la Universitatea Eftimie Murgu Reșița bate toate recordurile carpatine: a fost nevoie de patru tururi de scrutin pentru desemnarea unui câștigător, într-o competiție ce a avut la start doar doi candidați!

Departamentul Științe Inginerești al Facultății de Inginerie și Management din cadrul UEMR a fost singurul dintre cele trei departamente unde se anunța concurență. La DSI s-au depus două candidaturi pentru funcția de director, șef de lucrări dr. ing. Cornel Hațiegan și conf. univ. dr. Călin Octavian Micloșină, pe când la celelalte, câte una – conf. univ. dr. Adrian Tănase la Departamentul de Științe Economice (DSE), conf. univ. dr. Lavinia Nițulescu la Departamentul Teologie și Științe Sociale (DTSS).

Alegerile de joi, 30 ianuarie, aveau așadar o singură mare necunoscută: cine va fi ales director al Departamentului Științe Inginerești. Cele 26 de cadre didactice au votat balansat, Hațiegan a primit 13 voturi, Micloșină – 12, iar un vot a fost anulat. Pentru a se fi câștigat din primul tur, era nevoie ca unul dintre candidați să aibă de partea sa majoritatea absolută, deci minimum 14 voturi. Nefiind cazul, s-a trecut la turul al 2-lea de scrutin, când decisivă era majoritatea relativă. De astă dată, unul dintre buletinele de vot completate pro Hațiegan nu și-a avut bifată opțiunea suficient de apăsat, astfel că s-a decis anularea acestuia! Celelalte voturi având aceeași distribuție ca în primul tur, respectiv 12-12 și unul anulat, nici manșa secundă nu a putut înclina balanța în favoarea vreunui candidat.

În turul al 3-lea, alegătorul care își anulase votul la primele două tururi de scrutin a ales să voteze cu-adevărat. Și a optat pentru Micloșină. În consecință, dacă în turul 1 scorul a fost 13-12-1 pentru Hațiegan, în al treilea meciul s-a terminat 13-13, cu zero anulate. Așadar, alt balotaj! Abia în turul al 4-lea s-a putut ajunge la un verdict final, și asta pentru că opțiunile au fost ca în turul inaugural: 13-12-1 în favoarea lui Hațiegan, de astă dată cele 13 voturi fiind suficiente pentru victorie. Deși disputa s-a dat doar între doi competitori, ni se povestește că după aflarea rezultatului final în sală erau mai multe fețe cătrănite. Nici măcar o frunză verde nu se mai auzea zumzăind după turul 4.

Dincolo, la celelalte departamente, Adrian Tănase a fost ales director al DSE, cu 11 voturi „pentru” și unul nul, cu 6 alegători absenți, iar Lavinia Nițulescu, director al DTSS, cu 14 voturi „pentru”, două nule și 8 electori absenți.

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available