Suntem prezenți și pe

Sport

Cei mai buni gimnaşti juniori ai României sunt din nou la Reşiţa. Marele obiectiv din acest an: Campionatele Europene de la Baku

Publicat cu

în

După peste trei luni petrecute în afara sălii de antrenament, cei mai buni gimnaşti juniori ai ţării au revenit în centrul naţional de la Reşiţa. Pregătirea a început în această săptămână, cu două antrenamente în fiecare zi, pentru că misiunea sportivilor şi antrenorilor nu e una uşoară.

Din punctul de vedere al nivelului pregătirii, gimnaştii din lot sunt în situaţii diferite. Cei 6 consideraţi a fi prima opţiune pentru Europeanul din decembrie au început deja pregătirile în data de 1 iulie, la Izvorani. Alţi gimnaşti au mai lucrat la cluburile de provenienţă, iar câţiva au intrat abia săptămâna aceasta în sală, după perioada de pauză. Revenirea tuturor la forma dinaintea pandemiei se va realiza treptat, apreciază Dan Grecu, supervizorul activităţii de la Reşiţa.


„Cu bunăvoința tuturor factorilor implicați, am putut să dăm drumul la pregătire. E mare lucru că am reuşit să revenim în sală, desigur, păstrând regulile. Avem un regulament impus de Federație, dar şi unul făcut de noi, de așa natură încât să evităm orice problemă. Toți componenții lotului olimpic de juniori, inclusiv antrenorii, am făcut testul și suntem în regulă. Sperăm să rămânem aşa. Băieții merg toți la masă împreună şi se întorc împreună la cămin, nu merg în magazine, în aglomeraţii; încercăm să menținem cât putem de mult această stare bună. Și adversarii noștri au început pregătirea, poate un pic înaintea noastră, dar asta nu contează. Important este să vedem dacă se vor organiza Campionatele Europene în decembrie. De asemenea, vom vedea dacă înaintea acestor Europene se vor organiza Campionatele Naționale, care ar fi ca o verificare înainte de competiția europeană. Noi ne pregătim în continuare, timp mai avem și important este să ne revenim. La Reșița se pregătesc în acest moment 16 sportivi”, a precizat Dan Grecu.

Antrenorul coordonator Dan Meleancă speră ca juniorii din centru să-şi recapete cât mai repede forma sportivă, care a avut de suferit în perioada de pauză: „Am reluat antrenamentele de luni și suntem chiar la început cu pregătirea, după o pauză îndelungată. Am fi dorit să revenim un pic mai repede, dar totuși este bine că ne-am apucat de treabă. Luăm lucrurile treptat și sperăm ca băieții să reintre în formă. Cei 16 sportivi provin de la cluburile din Reșița, Lugoj, Timișoara, Buzău, Steaua, Dinamo și Bistrița. Câțiva dintre sportivi, cei șase aleși de colectivul tehnic, au efectuat deja un stagiu de pregătire la Izvorani. Desigur, aceștia șase nu sunt bătuți în cuie, echipa se poate schimba. Unii dintre sportivii de la lot s-au mai antrenat pe la cluburi, iar pentru alţii acestea sunt primele antrenamente de după pandemie.”

Şi antrenorul reşiţean Robert Bălan şi-a reluat activitatea în cadrul centrului olimpic de juniori. „Cu gimnaştii de performanță de la Clubul Sportiv Școlar și de la Clubul Sportiv Municipal Reșița am început ceva mai devreme pregătirea, și se vede diferența între copiii care au avut posibilitatea să intre în sală şi cei care intră abia acum. Cei care se pregătesc pentru Europene au fost două săptămâni la Izvorani. Până în luna decembrie cred că vom fi în grafic cu pregătirea. Am luat toate măsurile împotriva coronavirusului, sala de gimnastică este foarte mare, ne antrenăm doar noi, cei de la lot, și câțiva sportivi de la club, nu sunt probleme legate de spațiu. Din câte știm noi, săptămâna viitoare, pe 27 iulie, vor fi alegeri la Federația Română de Gimnastică, probabil atunci se va discuta şi despre eventuale competiţii interne. Încă nu este nimic stabilit, dar în plan ar fi o competiție în octombrie sau noiembrie, înainte de Campionatul European, care nici el nu este 100% sigur. Dacă se va organiza Campionatul European, sperăm că sportivii noștri se vor prezenta onorabil, deoarece situația nu este una simplă, nu e uşor să reintrăm în formă după atâtea luni de pauză. Toată activitatea pe care o desfăşurăm acum în sala de gimnastică se datorează și celor de la Primăria Reșița, care ne-au ajutat cu cazarea, celor de la Inspectoratul Județean Școlar, care ne-au ajutat cu sala, și, nu în ultimul rând, mulțumim CSS și CSM Reșița, care și ei au fost alături de noi în această perioadă”, a spus antrenorul Robert Bălan.

Facebook Comments

Cele mai citite