Potrivit reprezentanților CFR Infrastructură, decizia anulării trenurilor pe ruta Oravița – Anina și retur în zilele de luni, marți, miercuri și joi a fost luată „în concordanță cu cerințele reale ale pieței de transport feroviar de călători, cerințe care se modifică în conformitate cu legislația națională”.
La nici o lună de la intrarea în vigoare a Mersului Trenurilor 2024 – 2025, valabil în perioada 15 decembrie 2024 – 13 decembrie 2025, CFR Călători a „operat” o serie de modificări pentru, spun reprezentanții companiei, „adaptarea temporară a capacității de transport la traficul de călători”. Într-un comunicat de presă, aceștia precizează că, „în concordanță cu cerințele reale ale pieței de transport feroviar de călători, cerințe care se modifică în conformitate cu legislația națională, CFR Călători efectuează o analiză permanentă a trenurilor operate și stabilește circulația lor în corelație cu aceste modificări”.
Concret, „adaptarea temporară a capacității de transport la traficul de călători” despre care vorbește CFR Călători înseamnă suspendarea unor trenuri, printre care și a celor care circulă pe cea mai veche cale ferată montană din țara noastră, Oravița – Anina, supranumită Semmeringul bănățean.
„Adaptarea circulației trenurilor este făcută în așa fel încât să aibă un impact MINIM asupra publicului și a pieței. De exemplu, unele trenuri vor fi suspendate doar în weekend, altele la anumite ore ale zilei, cu existența unor variante alternative. Respectiv publicul călător are la dispoziție un alt tren la un interval de o oră de la orarul trenului suspendat momentan”, spun reprezentanții CFR Călători în comunicatul de presă. Evident, însă, nu este cazul trenurilor care circulă pe Semmeringul bănățean, care au fost suspendate în timpul săptămânii, de luni până joi, fără nicio alternativă pentru călători. Motivul? „Oravița – Anina și retur. Este o cale ferată preponderent turistică. Începând din data de 13.01.2025 și până la sărbătorile pascale, trenul va circula în zilele de vineri – sâmbătă – duminică, în fiecare săptămână. În restul zilelor, traficul de călători este aproape inexistent”, susțin reprezentanții CFR Călători.
Pasagerii care au deja bilete la trenurile suspendate trebuie să știe că pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziționate și neutilizate, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare, detalii despre procedură fiind disponibile pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.
Pentru informații despre circulația trenurilor, CFR Călători pune la dispoziție mai multe variante: telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern); telefoanele stațiilor CFR, numere disponibile pe pagina de internet – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/; aplicația TRENUL MEU -(https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries); siteul www.cfrcalatori.ro – Mers tren trafic intern.