Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până mâine dimineață. Vizate sunt mai multe județ, printre care și Caraș-Severin.
Codul portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată intră în vigoare astăzi, 24 iunie, la ora 14.00 și este valabil până mâine dimineață, la ora 08.00. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie „după-amiaza și seara, la munte, în cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Moldova, apoi îndeosebi în jumătatea de vest a Olteniei și în sudul Banatului vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, cu rafale de 65…75 km/h, și pe arii restrânse vijelii și grindină”. De asemenea, meteorologii avertizează că, în intervale scurte de timp, de până la trei ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp.