UPDATE. Coliziune frontală între un autoturism și o autoutilitară pe DN 6, la ieșirea din Topleț. A intervenit elicopterul SMURD

 

Un grav accident rutier soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor patru, printre care și trei copii, s-a petrecut în această după-amiază, în jurul orei 15.00, pe Drumul Național 6, la ieșirea din Topleț spre Orșova.

 

Potrivit primelor informații, în accidentul rutier care a avut loc pe DN 6, la limita cu județul Mehedinți, au fost implicate un autoturism în care se aflau cinci persoane, printre care și trei minori, și o autotutilitară. „Autoturismul în care se aflau cele cinci persoane a pătruns pe sensul opus de deplasare, unde a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară”, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Alina Boeru.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”, Anca Balint, la sosirea echipajelor de intervenție, una dintre persoanele adulte, un bărbat, a fost găsită decedată în afara autoturismului, iar o altă  persoană era încarcerată. În sprijinul pompierilor cărășeni, la locul accidentului acționează și Detașamentul de Pompieri Orșova cu o autospecială de descarcerare si o ambulanță SMURD. De asemenea, pentru preluarea victimelor au fost alocate două ambulanțe și un elicopter SMURD de la Caransebeș. Cele patru persoane rănite au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.

 

În acest moment polițiștii efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul, iar traficul rutier în zonă se desfășoară dirijat pe un singur sens”, precizează reprezentanții IPJ Caraș-Severin.

 

UPDATE, ora 17.10

 

Reprezentanții ISU „Semenic” au revenit cu informații suplimentare despre victime: „În autoturism se aflau un copil în vârstă de 13 ani, care a fost transportat la spitalul din Orșova, urmând să fie transferat la Drobeta Turnu Severin; doi copii de 2, respectiv 3 ani, care au fost transportați la Drobeta Turnu Severin; o femeie de 33 ani care, după ce a fost descarcerată de pompieri, a transportată la Orșova de către elicopterul SMURD. Toți patru erau cooperanți. De asemenea, se mai afla un bărbat care a decedat. Șoferul autoutilitarei a refuzat transportul la spital”.

 

foto: arhivă

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available