Compania Națională de Investiții va reabilita un tronson din DJ 572 Comorâște – limită cu județul Timiș

 

Consilierii județeni au aprobat, în ultima ședință a forului legislativ, predarea către Compania Națională de Investiții a amplasamentului în vederea realizării unor lucrări de reabilitare, refacere și modernizare pe DJ 572 Comorâște – limită cu județul Timiș.

 

Proiectul de reabilitare, refacere și modernizare a DJ 572 Comorâște – limită cu județul Timiș a fost introdus, încă de anul trecut, pe lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții (CNI), în cadrul subprogramului „Lucrări în primă urgență”. La începutul acestei luni, printr-o adresă înregistrată pe 9 iunie, CNI a solicitat Consiliului Județean (CJ) Caraș-Severin predarea amplasamentului iar aleșii județeni, reuniți în ședință extraordinară vineri, 18 iunie, au aprobat, în unanimitate, acest lucru. Este vorba despre un tronson de aproximativ 16 kilometri, între Comorâște (comuna Forotic) și Doclin, despre care președintele CJ Caraș-Severin, Romeo Dunca, a spus că „poate fi făcut pentru că există fonduri, e vorba despre calamitate”.

 

Romeo Dunca a vorbit, la finalul ședinței, și despre un alt tronson de drum pentru care se încearcă găsirea unei surse de finanțare, DJ 573A Vrani – intersecție Vărădia, dar și despre planurile pe care le are pentru drumurile județene care necesită reparații urgente: „Segmentul de 11 kilometri de la Vrani este pe SEAP (sistemul electronic de achiziții publice, n.r.), împărțit în trei loturi, cu lucrări care însumează 1.000.000 de lei. Sunt bani pe care, bineînțeles, în momentul de față nu îi avem, din păcate, dar pregătim zece proiecte pentru zece lucrări de reparații. Voi merge cu ele, cu licitații câștigate, lipsindu-ne doar banii, să obțin fonduri pentru că, indiferent cât de mult am vrea, nu putem să le facem pe nasturi”.

 

Foto: arhivă

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite