Copiii primăverii

 

Când crezi că știi totul despre viață și nimic nu te mai poate impresiona nimerești într-un loc care te ajută să înțelegi cât de mare este eroarea în care te afli, că ceea ce vezi în mod cotidian, luptele în care te lași angrenat, suferințele îndurate, reprezintă doar o palidă și nesemnificativă imagine a purgatoriului pământesc.

Pentru sufletele din purgatoriu s-au rugat mulți sfinți, iar unul dintre aceștia este Padre Pio, cel care într-una din scrisorile sale spunea că pentru o persoană afectată sufletește sau trupește ar îmbrăca, cu dorința de a o vedea salvată, toate suferințele ei, cedându-i, cu îngăduința lui Dumnezeu, toate roadele acesteia!

 

Azi, din întâmplare… sau poate nu, Ana m-a plimbat printr-un altfel de purgatoriu, iar acolo am întâlnit copiii primăverii. Gândul mărturisit al Anei era să câștige încă un susținător pentru proiectul mult așteptat de toată suflarea centrului, respectiv; un bazin terapeutic cu rol foarte important pentru recuperarea medicală a sufletelor adăpostite în Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Primăvara” Reșița.

În timp ce vizitam fiecare „cuib” din centru, încercând să înțeleg forfota din interiorul acestora, mi-a venit în minte ideea purgatoriului și m-am gândit la Padre Pio, pe care l-am regăsit în tot personalul angajat sau voluntar al centrului!  Prin iubire, răbdare și înțelegere aceștia preiau mare parte din suferința îngerilor cu aripile rupte, pe mulți dintre ei ajutându-i chiar să-și reia zborul.

Aici îl întâlnesc pe George, un copil de nouă ani, care, precum titanul Atlas – osândit să poarte veșnic pe umerii săi bolta cerească, purta pe umerii fragili întreaga suferință a lumii, cauzată de o devalorizare accelerată a principalelor monede.

Pentru că George pare foarte interesat de economie, profesorul încercă să-l atragă într-un joc legat de schimburile valutare.

George refuză cu înverșunare să participe la acest joc, atenționând că leul s-a devalorizat atât de mult încât nu mai are nici o putere.

  • Nu contează, schimbăm în dolari! încearcă profesorul să-i capaciteze atenția către tema propusă.
  • Nu! Și dolarul a căzut! Am avut milioane, iar acum nu mai au nici o valoare. Toată economia Americii este la pământ, iar acum urmează Europa. Nu înțelegeți!? striga copilul, în timp ce disperarea își face loc pe chipul și în vocea sa.

Încerc și eu o ieșire din această situație explicându-i că, până la urmă, acest lucru nu contează dacă noi rămânem oameni, ne iubim și ne ajutăm unii pe alții.

  • Ba contează! Cum să nu conteze? Fără economie nimic nu mai există… ce este greu de înțeles!?

În timp ce-și susține argumentele, George refuza categoric un contact vizual cu oricare dintre cei prezenți! Privește în partea opusă locului în care ne aflăm, strange pumnii săi micuți și este încordat ca un arc.

  • Eu știu că așa se va întâmpla! continuă să strige copilul, cu disperarea pe care o simțea probabil și Sfântul Ioan atunci când prevestea venirea Apocalipsei. Văzând ignoranța noastră și faptul că nu tratăm prea serios ceea ce ne transmite, din privirile încruntate ale lui George apar lacrimi de ciudă… sau de durere.

Plecăm, iar el își duce mai departe povara pe care al sau Padre Pio, profesorul, încearcă să i-o facă suportabilă.

Într-un alt „cuib” este petrecere! Oameni fericiți, profesori si elevi, serbează evenimentul prilejuit de încheierea clasei a IV-a. Sunt echipați ca niște absolvenți de Oxford și mândri nevoie mare. Mă gândesc că au toate motivele, deoarece au reușit să-și învingă toate obstacolele, toate fricile, toate neputințele, ca să ajungă până aici!

La întrebarea ce-și doresc mai departe, răspunsul este: un bazin! Înțeleg că este vorba despre bazinul terapeutic… și mă gândesc la cât de grea ar putea fi rezolvarea acestei probleme! În ce-i privește pe copiii aflați în fața mea… și-au făcut treaba! Bucuria de acum le este poate mai îndreptățită decât unor absolvenți de studii universitare, deoarece în fiecare zi din viața lor luptă împotriva unui destin care, din nu știu ce motive, le-a fost ostil. Sau… poate că aceasta este doar percepția mea de profan în ceea ce privește tainele universului. Las deoparte gândurile și mă contaminez de bucuria copiilor, după care facem o poză de grup și plec către un alt „cuib” în care-l întâlnesc pe Ionuț.

Încercările de a intra în atmosfera locului sunt brusc retezate de acesta, printr-un imperativ: „Închideți ușa!”

Rămân puțin nedumerit, neînțelegând dacă trebuie să o fac pe interior sau pe exterior. În sfârșit mă dumiresc că nu are nimic cu mine, ci doar vrea să urmărească nederanjat un program de desene animate. Cu alte cuvinte, toată atenția pe care putea să ne-o acorde a fost deja epuizată. Înțeleg totuși că și-a terminat activitatea de creație, un desen care putea reprezenta orice, iar acum, conform cutumelor locului, își consumă recompensa pe care singur și-a ales-o!

Înainte de plecare facem cunoștință cu Sorin, care ne ia în primire încă de la ușă, încercând să ne găsească un loc. Pentru el lucrurile sunt clare! Putem sta în „cuibul” lor sau în afara acestuia, dar nicidecum în ușă. Intrăm cât să batem „cuba”, apoi mergem să aflăm secretul lui Nicușor. Secretul este chiar numele prietenei sale! Însă am promis să nu-l spun… așa că tac!

Acum chiar plec! Dar nu înainte de a-i mulțumi Anei pentru lumea pe care tocmai mi-a descoperit-o! Pe drum nu încetez să mă gândesc la acest loc, apoi, prin comparație, mă gândesc la viața de toate zilele, la dorințele și căutările ce ne-o însoțesc, la fricile pe care trebuie să le învingem și la tendința, deseori întâlnită, de a privi viața ca pe o osândă, nu ca pe o bucurie!

Îmi amintesc iarăși cuvintele spuse de Padre Pio: „Dacă Domnul i-ar permite sufletului să treacă de la focul purgatoriului la cel mai arzător foc de pe acest pământ, acea trecere ar fi ca și trecerea de la apă fierbinte la apă rece”.

Copiii primăverii și cuvintele prin care padrele Pio a descris Purgatoriul ne pot ajuta să dăm valoare șansei de a fi sănătoși, prin înțelegerea, blândețea, responsabilitatea cu care îi tratăm pe cei născuți altfel.

Speranțele transmise de copiii primăverii sunt strâns legate de construcția bazinului terapeutic, care poate însemna o șansă în plus pentru fiecare dintre aceștia. Știu că deseori suntem ocupați cu aspecte ce par a fi mult mai importante decât suferința celor din jurul nostru, pentru că avem tentația de a privi lucrurile global… iar în global amănuntele au tendința de a se pierde.

Aceste gânduri îmi sunt acoperite de sunetul cuvintelor rostite tot de padre Pio!

Acel strigăt de durere îmi produse o părere de rău pe care am simțit-o și o voi simţii toată viața. Eu care prin voința divină aș fi putut să trimit acel suflet în Paradis, l-am condamnat să mai rămână încă o noapte în flăcările Purgatoriului”.

În timp ce cuvintele îmi sună puternic în minte, îmi vine un chef nebun să strig: Haideți domnilor să vedem ce este și cu acest bazin! Nu-i nici școală, nici spital, nici autostradă… dar pentru copiii primăverii poate fi câte puțin din toate acestea!

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite