Suntem prezenți și pe

Actualitate

COVID-19: Incidență sub 1,5 în Caraș-Severin! Dar peste 3 în Reșița și în alte trei localități…

Publicat cu

în

Se închid restaurantele, cinematografele și sălile de spectacole, la Reșița. De asemenea, sunt interzise grupuri mai mari de 6 persoane pe stradă. Aceste măsuri, dar și altele au fost adoptate în urmă cu scurt timp de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în funcție de incidența cazurilor de COVID-19 la 1.000 de locuitori.

461 de cazuri noi de COVID-19 au fost confirmate în ultimele 14 zile în Caraș-Severin, ceea ce înseamnă o incidență de 1,42 la 1.000 de locuitori, foarte aproape de pragul de 1,5. În opt localități, acest prag este depășit, în patru dintre acestea, printre care și Reșița, incidența fiind de peste 3 cazuri la 1.000 de locuitori. Târnova, cu o incidență a cazurilor de 5,18 la 1.000 de locuitori (9 cazuri confirmate în ultimele două săptămâni), Brebu, cu 4,37 (6 cazuri), Reșița, cu 3,18 (269 de cazuri), și Lupac, cu 3,01 (8 cazuri), sunt cele patru unități administrativ teritoriale din Caraș-Severin în care a fost depășită limita de incidenţă cumulată a cazurilor de COVID-19 pe ultimele 14 zile de 3 la 1.000 de locuitori. În alte patru localități, a fost depășită limita de 1,5: Copăcele – 2,5 (3 cazuri), Slatina-Timiș – 2,31 (7 cazuri), Carașova – 2,06 (6 cazuri) și Doclin – 2,03 (4 cazuri).

Incidență a cazurilor cuprinsă între 1 și 1,5 este în localitățile Constantin Daicoviciu – 1,37 (4 cazuri), Sacu – 1,28 (2 cazuri), Ocna de Fier – 1,27 (1 caz), Goruia – 1,22 (1 caz), Dognecea – 1,19 (3 cazuri), Ciclova Română – 1,16 (2 cazuri), Bănia – 1,15 (2 cazuri), Obreja – 1,11 (4 cazuri), Văliug – 1,1 (1 caz), Turnu Ruieni – 1,1 (4 cazuri), Păltiniș – 1,09 (3 cazuri), Cărbunari – 1,08 (2 cazuri), Pojejena – 1,06 (3 cazuri), Lăpușnicu Mare – 1,05 (2 cazuri), Băile Herculane – 1,04 (5 cazuri), Caransebeș – 1,03 (31 cazuri), Oravița – 1,02 (13 cazuri).

CITEȘTE ȘI: Focare de COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență Reșița și în alte două unități medicale din Caraș-Severin

În conformitate cu rata de incidență, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, întrunit în această după-amiază în ședință extraordinară, a adoptat noi măsuri în vederea diminuării impactului riscului epidemiologic. Aceste măsuri sunt valabile timp de 14 zile, începând de sâmbătă, 17 octombrie.

I. Măsurile dispuse pentru localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori

 

  1. În spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie.
  2. Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise.
  3. Administratorii/Proprietarii spaţiilor publice deschise afişează la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile respective.
  4. Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru candidaţii şi echipele de campanie în timpul evenimentelor, întrunirilor, acţiunilor aferente campaniei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020.
  5. Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, cu excepţia celor organizate şi desfăşurate potrivit punctelor 2 – 18 de la art.1 din Anexa nr.3 la HGR nr.856/2020.
  6. Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă.
  7. Organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise.
  8. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.
  9. Organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară respectiva activitate.
  10. Se interzice participarea la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi.
  11. Se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.
  12. Se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.
  13. Se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 25 de persoane în interior şi de maximum 50 de persoane în exterior şi cu respectarea normelor de sănătate publică.
  14. Se permite, în condiţiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu respectarea următoarelor măsuri: a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii; b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară mitingul sau demonstraţia; c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană acolo unde este posibil; d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfăşurării mitingului sau a demonstraţiei; e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
  15. Pentru desfăşurarea în siguranţă a evenimentelor/întrunirilor în cadrul campaniei electorale se instituie obligaţia organizatorilor acestora de a asigura, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, cu avizul Autorităţii Electorale Permanente, respectarea următoarelor măsuri: a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii la evenimente/întruniri; b) efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spaţiul în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile; c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţii la evenimente/întruniri, inclusiv cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă; d) afişarea regulilor de acces şi de protecţie individuală în locuri vizibile în spaţiile în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile; e) limitarea numărului participanţilor la maximum 20, în cazul evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor desfăşurate în spaţiu închis şi a duratei acestora la maximum două ore; f) limitarea numărului participanţilor la maximum 50, delimitarea prin semne vizibile a perimetrului şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, în cazul evenimentelor/ întrunirilor/acţiunilor desfăşurate în aer liber; g) limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6, în cazul acţiunilor desfăşurate pe stradă; h) limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2, în cazul acţiunilor din uşă în uşă; i) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie materialele de propagandă electorală, înaintea începerii acţiunii; j) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
  16. În interiorul localităţilor se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.
  17. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă.
  18. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi.
  19. În situaţia în care activitatea operatorilor economici, prevăzuţi la punctele 17 şi 18, este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
  20. Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
  21. Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci.
  22. În interiorul centrelor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum şi a activităţii barurilor, cluburilor şi discotecilor.
  23. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în următoarele domenii: activităţi în piscine, locuri de joacă şi săli de jocuri.
  24. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.
  25. Se instituie obligaţia instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori.
  26. Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcţiuni de cazare, precum şi activităţi de lucru în birouri cu spaţii comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al ministrului sănătăţii, în baza căruia îşi pot desfăşura activitatea.
  27. Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a ştrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii.
  28. Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii.
  29. Activitatea în creşe, grădiniţe şi afterschool-uri este permisă numai cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii.
  30. În cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ sunt permise activităţile didactice şi alte activităţi specifice, precum şi organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru elevi/studenţi, cadre didactice, în condiţiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii.
  31. La apariţia a 3 cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spaţiile destinate cazării elevilor sau studenţilor se instituie măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru elevii/studenţii care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locaţie se asigură, de către unitatea de învăţământ responsabilă, cazarea în condiţii de carantină, precum şi măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităţilor de bază.
  32. În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) şi alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, ale celor stabilite prin Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, prin Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, pentru toate instituţiile şi operatorii economici publici sau privaţi, se instituie obligaţia analizării modului de desfăşurarea a activităţii şi organizării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu.
  33. În situaţia în care nu se poate desfăşura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu şi în vederea evitării aglomerării transportului public, instituţiile şi operatorii economici publici şi privaţi organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în cel puţin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră.

 

II. Măsurile dispuse pentru localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19, în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 locuitori

 

  1. Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale şi în proximitatea instituţiilor de învăţământ până la o distanţă de 50 m de intrarea în perimetrul şcolii.
  2. Administratorii/Proprietarii spaţiilor publice deschise afişează la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile respective.
  3. Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru candidaţii şi echipele de campanie în timpul evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor aferente campaniei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020.
  4. Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, cu excepţia celor organizate şi desfăşurate potrivit punctelor 2 – 18 de la art.1 din Anexa nr.3 la HGR nr.856/2020.
  5. Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului.
  6. Organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise.
  7. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.
  8. Organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară respectiva activitate.
  9. Se interzice participarea la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi.
  10. Se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.
  11. Se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.
  12. Se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, terase, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.
  13. Se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 25 de persoane în interior şi de maximum 50 de persoane în exterior şi cu respectarea normelor de sănătate publică.
  14. Se permite, în condiţiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu respectarea următoarelor măsuri: a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii; b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară mitingul sau demonstraţia; c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană acolo unde este posibil; d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfăşurării mitingului sau a demonstraţiei; e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
  15. Pentru desfăşurarea în siguranţă a evenimentelor/întrunirilor în cadrul campaniei electorale se instituie obligaţia organizatorilor acestora de a asigura, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, cu avizul Autorităţii Electorale Permanente, respectarea următoarelor măsuri: a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii la evenimente/întruniri; b) efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spaţiul în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile; c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţii la evenimente/întruniri, inclusiv cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă; d) afişarea regulilor de acces şi de protecţie individuală în locuri vizibile în spaţiile în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile; e) limitarea numărului participanţilor la maximum 20, în cazul evenimentelor/ întrunirilor/acţiunilor desfăşurate în spaţiu închis şi a duratei acestora la maximum două ore; f) limitarea numărului participanţilor la maximum 50, delimitarea prin semne vizibile a perimetrului şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, în cazul evenimentelor/ întrunirilor/acţiunilor desfăşurate în aer liber; g) limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6, în cazul acţiunilor desfăşurate pe stradă; h) limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2, în cazul acţiunilor din uşă în uşă; i) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie materialele de propagandă electorală, înaintea începerii acţiunii; j) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
  16. În interiorul localităţilor se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.
  17. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00 – 23,00.
  18. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00 – 23,00.
  19. În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la punctele 17 şi 18, este restricţionată, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
  20. Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
  21. Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci.
  22. În interiorul centrelor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum şi a activităţii barurilor, cluburilor şi discotecilor.
  23. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în următoarele domenii: activităţi în piscine, locuri de joacă şi săli de jocuri;
  24. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.
  25. Se instituie obligaţia instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori.
  26. Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcţiuni de cazare, precum şi activităţi de lucru în birouri cu spaţii comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al ministrului sănătăţii, în baza căruia îşi pot desfăşura activitatea.
  27. Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a ştrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii.
  28. Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii.
  29. Activitatea în creşe, grădiniţe şi afterschool-uri este permisă numai cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii.
  30. În cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ sunt permise activităţile didactice şi alte activităţi specifice, precum şi organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru elevi/studenţi, cadre didactice, în condiţiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii.
  31. La apariţia a 3 cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spaţiile destinate cazării elevilor sau studenţilor se instituie măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru elevii/studenţii care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locaţie se asigură, de către unitatea de învăţământ responsabilă, cazarea în condiţii de carantină, precum şi măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităţilor de bază.
  32. În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) şi alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, ale celor stabilite prin Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, prin Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, pentru toate instituţiile şi operatorii economici publici sau privaţi, se instituie obligaţia analizării modului de desfăşurarea a activităţii şi organizării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu.
  33. În situaţia în care nu se poate desfăşura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu şi în vederea evitării aglomerării transportului public, instituţiile şi operatorii economici publici şi privaţi organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în cel puţin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră.

 

III. Măsurile dispuse pentru localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19, în ultimele 14 zile este mai mică de 1,5/1.000 locuitori

 

  1. Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale şi în proximitatea instituţiilor de învăţământ până la o distanţă de 50 m de intrarea în perimetrul şcolii.
  2. Administratorii/Proprietarii spaţiilor publice deschise afişează la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile respective.
  3. Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru candidaţii şi echipele de campanie în timpul evenimentelor/întrunirilor/acţiunilor aferente campaniei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020.
  4. Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, cu excepţia celor organizate şi desfăşurate potrivit punctelor 2 – 18 de la art.1 din Anexa nr.3 la HGR nr.856/2020.
  5. Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului.
  6. Organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.
  7. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor şi rugăciunilor colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.
  8. Organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară respectiva activitate.
  9. Se interzice participarea la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi.
  10. Se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.

11. Se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.

  1. Se interzice organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, terase, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.
  2. Se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 25 de persoane în interior şi de maximum 50 de persoane în exterior şi cu respectarea normelor de sănătate publică.
  3. Se permite, în condiţiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu respectarea următoarelor măsuri: a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii; b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară mitingul sau demonstraţia; c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană acolo unde este posibil; d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfăşurării mitingului sau a demonstraţiei; e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
  4. Pentru desfăşurarea în siguranţă a evenimentelor/întrunirilor în cadrul campaniei electorale se instituie obligaţia organizatorilor acestora de a asigura, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, cu avizul Autorităţii Electorale Permanente, respectarea următoarelor măsuri: a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii la evenimente/întruniri; b) efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spaţiul în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile; c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţii la evenimente/întruniri, inclusiv cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă; d) afişarea regulilor de acces şi de protecţie individuală în locuri vizibile în spaţiile în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile; e) limitarea numărului participanţilor la maximum 20, în cazul evenimentelor/întrunirilor/ acţiunilor desfăşurate în spaţiu închis şi a duratei acestora la maximum două ore; f) limitarea numărului participanţilor la maximum 50, delimitarea prin semne vizibile a perimetrului şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, în cazul evenimentelor/ întrunirilor/acţiunilor desfăşurate în aer liber; g) limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6, în cazul acţiunilor desfăşurate pe stradă; h) limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2, în cazul acţiunilor din uşă în uşă; i) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie materialele de propagandă electorală, înaintea începerii acţiunii; j) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
  5. În interiorul localităţilor se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.
  6. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00 – 23,00.
  7. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00 – 23,00.
  8. În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la punctele 17 şi 18 este restricţionată, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
  9. Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
  10. Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci.
  11. În interiorul centrelor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum şi a activităţii barurilor, cluburilor şi discotecilor.
  12. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în următoarele domenii: activităţi în piscine, locuri de joacă şi săli de jocuri;
  13. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului .
  14. Se instituie obligaţia instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori.
  15. Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcţiuni de cazare, precum şi activităţi de lucru în birouri cu spaţii comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al ministrului sănătăţii, în baza căruia îşi pot desfăşura activitatea.
  16. Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a ştrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii.
  17. Se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii.
  18. Activitatea în creşe, grădiniţe şi afterschool-uri este permisă numai cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii.
  19. În cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ sunt permise activităţile didactice şi alte activităţi specifice, precum şi organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru elevi/studenţi, cadre didactice, în condiţiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii.
  20. La apariţia a 3 cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spaţiile destinate cazării elevilor sau studenţilor se instituie măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru elevii/studenţii care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locaţie se asigură, de către unitatea de învăţământ responsabilă, cazarea în condiţii de carantină, precum şi măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităţilor de bază.
  21. În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) şi alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, ale celor stabilite prin Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, prin Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, pentru toate instituţiile şi operatorii economici publici sau privaţi, se instituie obligaţia analizării modului de desfăşurarea a activităţii şi organizării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu.
  22. În situaţia în care nu se poate desfăşura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu şi în vederea evitării aglomerării transportului public, instituţiile şi operatorii economici publici şi privaţi organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în cel puţin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră.

Facebook Comments

Cele mai citite