Suntem prezenți și pe

Actualitate

UPDATE. COVID-19. Județul Caraș-Severin a ieșit din „zona verde”

Publicat cu

în

Deși aflat în top 3 județe cu cele mai puține cazuri de COVID-19 înregistrate de la începutul pandemiei, Caraș-Severinul a ieșit de ieri din „zona verde”. Județul nostru a intrat în „zona albastră”, potrivit clasificării ce ține cont de creșterea procentuală a numărului de cazuri din ultimele zile.

Ultimele raportări ale Direcției de Sănătate Publică Caraș-Severin și Grupului de Comunicare Strategică, datate 5 iulie 2020, nu au adus nicio modificare a numărului de cazuri COVID-19 din Caraș-Severin: un total de 119 de la începutul apariției coronavirusului, dintre care 7 încă active.

Evoluția COVID-19, văzută prin prisma cifrelor

Unul dintre indicatorii care arată evoluția recentă a cazurilor COVID-19, folosit de tot mai mulți analiști, este alerta procentuală pe ultimele 5 zile, AP5. Acesta reprezintă creșterea procentuală a numărului de cazuri înregistrat în ultimele 5 zile și stă la baza uneia dintre principalele clasificări zonale realizate de Ghidul Medical.

În funcție de valoarea AP5, județele au fost împărțite în mai multe zone. În zona verde se află județele cu AP5 până în 5%. Aici s-a poziționat județul Caraș-Severin din ultima săptămână a lunii mai până în primul weekend din iulie. În data de 5 iulie, însă, AP5 în județul nostru a fost 5,3%, deci peste pragul (de 5 procente) de la care începe zona albastră. Media națională a acestui indicator este, cel puțin până la raportarea de azi de la ora 13 a GCS, 6,8%, ceea ce înseamnă un scor de asemenea specific zonei albastre. Zonă care se întinde până la 9%. Urmează, până la 19%, o zonă-avertisment, galbenă, care cuprinde conform ultimei raportări opt județe.

Evoluția COVID-19 din ultimele zile este de-a dreptul periculoasă în alte trei județe, cele care înregistrează o alertă procentuală mare (21%, Argeș și Dâmbovița) și foarte mare (41%, Prahova). Acestea se află în zona portocalie, respectiv zona roșie.

Motive de optimism și motive de alarmă

GCS a raportat ieri la nivel național 391 de noi cazuri de COVID-19, ajungându-se astfel la o medie de 21,1 cazuri noi la 1 milion de locuitori în ultimele 3 zile de (indicatorul densitate medie, DM3; vezi harta de jos), o medie de 18,1 cazuri noi la 1 milion de locuitori în ultimele 14 zile (DM14) și, așa cum spuneam mai sus, un AP5 de 6,8%, procentaj corespunzător unui timp de dublare (Td) a numărului total de cazuri de 68 zile.

În momentul de față, potrivit Corpului Național al Formatorilor de Opinie (CONFORM), există motive de optimism: 8 județe, printre care și Caraș-Severin, au raportat 0 (zero) cazuri noi de cel puțin o zi; toate județele din Regiunea 5 Vest au la ultima raportare 0 cazuri noi. Dar există și motive de alarmă: 6 județe au o creștere de peste 4% a numărului total de cazuri față de ziua precedentă; 15 județe au o creștere de peste 5% a numărului total de cazuri în ultimele 3 zile; 12 județe au o creștere medie de peste 9% a numărului de total de cazuri în ultimele 5 zile (AP5>9%).

Medicul și analistul timișorean Octavian Jurma, membru CONFORM, subliniază că „suntem oficial deasupra vârfului săptămânal din aprilie și pe o pantă ascendentă, deci nu avem idee unde va fi următorul vârf al acestui al doilea val față de care primul va părea doar un avertisment. Să nu uităm însă că aceste cazuri sunt ceea ce culegem după relaxarea de acum 1-2 săptămâni, iar ceea ce urmează săptămâna aceasta e doar developarea săptămânii care a trecut deja, deci vom depăși probabil pragul de 500 de cazuri noi pe zi. Ceea ce facem, sau nu facem, în săptămâna asta va avea impact peste două-trei săptămâni și asa mai departe. Gândirea multor politicieni de tip «bișnițar», de pe o zi pe alta, ne va costa mult în cazul unui fenomen exponențial cum este epidemia de COVID-19”.

Octavian Jurma concluzionează că România a revenit pe o pantă ascendentă masivă, comparabilă cu cea de la debutul epidemiei, dar fără nicio posibilitate de a mai apela la măsurile de combatere din aprilie. „Singura alternativă la izolare este testarea masivă (testarea are un efect net de distanțare socială) și masca (idem)”, este de părere medicul bănățean.

Sursă hartă/tabel: ghidulmedical.com

UPDATE, ora 14.05

DSP Caraș-Severin a anunțat că în ultimele 24 de ore nu s-a mai înregistrat în județ niciun nou caz de COVID-19. În izolare la domiciliu, „sub măsura recomandării, conform Ordinului 139305/03.07.2020”, se mai află 519 persoane.

La nivel național, GCS a raportat azi 250 de noi cazuri de îmbolnăvire și 18 decese (10 bărbați și 8 femei) în ultimele 24 de ore, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Dâmbovița, Galați, București, Mureș, Olt, Prahova și Timiș. Pe secțiile ATI, în acest moment, sunt internați 227 de pacienți.

Facebook Comments

Cele mai citite