Suntem prezenți și pe

Actualitate

COVID-19. Pandemia de vești bune continuă. Însă doar în Caraș-Severin!

Publicat cu

în

În timp ce la nivel național crește alarmant numărul cazurilor noi, în Caraș-Severin veștile referitoare la COVID-19 sunt, și astăzi, foarte bune. Pe lângă faptul că nu a fost raportat niciun caz nou de infectare, ultimele două persoane care se aflau în carantină pe teritoriul județului au putut pleca acasă, iar numărul celor aflate în izolare la domiciliu a scăzut sub 2.000.

De la începutul pandemiei, aproape 1.900 de persoane s-au aflat în carantină instituționalizată în Caraș-Severin. În total, au funcționat pe raza județului 9 centre de carantină, dar, treptat, pe măsură ce numărul persoanelor carantinate a scăzut, și numărul centrelor a fost restrâns. Astăzi, au plecat acasă și ultimele 2 persoane aflate în carantină, însă un centru va rămâne pregătit în eventualitatea în care vor exista solicitări din partea cărășenilor care vin din străinătate și nu au unde să se izoleze. De asemenea, dacă vor fi persoane care nu respectă măsura izolării la domiciliu, acestea vor fi plasate în carantină.

În momentul de față, în izolare la domiciliu se mai află 1.959 de cărășeni. În ultimele 24 de ore au ieșit din izolare 446 și au intrat 67.

În ceea ce privește cazurile de COVID-19, astăzi este a 29-a zi în care în Caraș-Severin nu a fost raportat niciun caz nou. De asemenea, este a 10-a zi fără niciun caz activ, după ce ultimul pacient diagnosticat cu COVID-19 a fost externat. În total, în Caraș-Severin au fost testate 1.714 persoane și s-au înregistrat 112 cazuri de infectare cu coronavirus. 104 persoane au fost vindecate și 8 au decedat, dintre care una din cauze noncovid.

La nivel național, și astăzi au fost raportate peste 300 de cazuri noi. Mai exact, 330, cu 10 mai multe decât ieri. De asemenea, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat și 16 decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Harghita, Neamț, Prahova, Suceava și Tulcea și care au prezentat comorbidități. În același interval, 180 de pacienți cu COVID-19 au fost declarați vindecați.

„Până astăzi, au fost confirmate 23.730 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.735 au fost declarate vindecate și externate. 1.500 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. La ATI, în acest moment, sunt internați 190 de pacienți”, transmite Grupul de Comunciare Strategică.

 

Facebook Comments

Cele mai citite