Suntem prezenți și pe

Evenimente

Credincioșii ortodocși vor putea primi Lumina Sfântă și „Paștile”! Dezlegări și derogări negociate de Patriarhul Daniel și ministrul Vela

Publicat cu

în

Credincioșii nu vor avea acces în biserici la slujbele de Florii și Înviere, însă, cu acordul Ministerului Afacerilor Interne, Biserica Ortodoxă Română a dat câteva derogări și dezlegări, stabilind condițiile în care aceștia vor putea primi, totuși, Lumina Sfântă și „Paștile”.

Întrucât slujbele de Florii, cele din Săptămâna Mare şi cele de Paşti vor fi săvârşite, anul acesta, fără participarea enoriașilor, Biserica Ortodoxă Română a aprobat un set de îndrumări pentru parohii și mănăstiri „pentru a oferi credincioşilor o anumită consolare şi pentru a diminua riscul unor manifestări necontrolate”, informează Cancelaria Sfântului Sinod printr-un comunicat de presă.

Regulile au fost stabilite în urma consultării cu Ministerul Afacerilor Interne și, pe lângă o serie de interdicții, conțin și câteva dezlegări pentru ca, la cerere, credincioșii să primească crenguțe de salcie de Florii și Lumina Sfântă și „Paștile” de Înviere.

Crenguțele de salcie și Lumina Sfântă vor fi duse acasă, de către voluntari, iar „Paștile” vor fi distribuite vineri și sâmbătă, înaintea slujbei de Înviere, în fața bisericilor, cu respectarea anumitor restricții.

Reguli și îndrumări aprobate de Patriarhul Daniel

Pelerinajul de Florii se suspendă. Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în biserică și vor fi distribuite, de către voluntari, credincioșilor din parohie care solicită aceasta. Voluntarii vor purta măşti şi mănuşi de protecţie.

În săptămâna Sfintelor Pătimiri, nu se săvârșește slujba Sfântului Maslu de obşte (comun), pentru a evita formarea unui grup mai mare de persoane.

Spovedania şi împărtășirea credincioşilor se pot săvârşi doar la domiciliu. La intrarea în locuinţă, preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât și ulterior dezinfectate.

Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită „Paşti”, va fi sfinţită anul acesta în Joia Mare şi va fi ambalată igienic în pachete închise. În zilele de vineri şi sâmbătă, „Paştile” vor fi distribuite gratuit credincioşilor, în locuri special amenajate în afara lăcaşurilor de cult. Personalul deservent va purta mască şi mănuşi de protecţie. Accesul la aceste locuri se va organiza respectându-se aceleaşi reguli sanitare ca şi în magazinele alimentare.

Pentru credincioșii vârstnici şi bolnavi, „Paştile” vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă sau în prima zi de Paşti. Voluntarii vor purta mască şi mănuşi de protecţie, precum şi ecuson nominal, semnat şi ştampilat de către fiecare parohie.

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă, 18 aprilie, şi va fi distribuită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni, care vor purta mască şi mănuşi de protecţie şi vor respecta distanţa socială de 2 metri. Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii. Voluntarii din parohii, purtând mască, mănuşi şi ecuson, vor primi Sfânta Lumină şi o vor distribui doar la casele credincioșilor care o solicită şi care o aşteaptă numai în fața locuinței, având în mână o candelă sau o lumânare.

De asemenea, Cancelaria Sfântului Sinod informează că „rânduielile liturgice și tipiconale nu se modifică în această perioadă în care slujbele se săvârșesc doar de către slujitorii bisericești, fără participarea fizică a credincioşilor mireni”. Dar, în noaptea de Înviere, „la ora 00.00, în timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârșește slujba Învierii, credincioșii mireni, având candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curțile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanța de 2 m, cu salutul pascal Hristos a înviat! și răspunsul Adevărat a înviat!, fără a deranja pe alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare”.

Cancelaria Sfântului Sinod atrage atenția atât ierarhilor, preoţilor și diaconilor, cât și enoriașilor că, în timpul stării de urgență, „toţi avem obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat, în caz contrar, vom suporta sancţiunile prevăzute de lege” și că „orice act de indisciplină afectează negativ imaginea Bisericii în societate”.

Facebook Comments

Cele mai citite