Polițiștii cărășeni sunt în alertă după ce o femeie din Oravița a fost găsită într-o baie de sânge în Parcul Dragalina. Criminalul este căutat de oamenii legii.
Încă o crimă ce zguduie comunitatea orăvițeană. O femeie a fost găsită într-o baie de sânge în parcul de la Liceul „General Dragalina”. Alertate, autoritățile au intervenit pentru a salva viața femeii. Însă, după mai multe manevre de resuscitare, medicii de la SMURD au declarat decesul acesteia.
Din primele informații, se pare că femeia a fost agresată de fostul concubin și, în urma unei altercații, acesta ar fi înjunghiat-o de mai multe ori. Presupusul agresor este de negăsit, polițiștii cărășeni fiind în maximă alertă.
UPDATE – ora 23.00
La data de 29 aprilie 2022, ora 21.10, polițiștii din Caraș-Severin au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că două persoane, o femeie și un bărbat, au fost lovite de un bărbat, care ulterior a părăsit locul faptei.
Femeia, de 35 de ani, din Oravița, a fost preluată de ambulanță, în stare gravă și, ulterior, a decedat.
În urma loviturilor, bărbatul a fost rănit ușor.
Polițiștii au instituit filtre rutiere și fac verificări în vederea depistării bărbatului bănuit, de 31 de ani și a stabilirii împrejurărilor producerii faptei, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.
UPDATE – ora 23.17
Bărbatul de 31 de ani a fost depistat în localitatea Oravița și este în custodia polițiștilor.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)