Cristian Miclău, bilanț de primar la al cincilea an în fruntea comunității din Băile Herculane

Articol de
Anghel Niculescu

 

La un an de la alegerile locale din septembrie 2020, primarul reales al orașului Băile Herculane, Cristian Miclău, își prezintă public bilanțul administrativ, proiecte finalizate și altele începute în al cincilea său an în fruntea comunității din stațiunea de pe Valea Cernei.

 

Cristian Miclău este primul edil-șef din Caraș-Severin care vine în fața cetățenilor pe care îi reprezintă ca urmare a scrutinului din 27 septembrie 2020 cu o listă concretă de obiective realizate în interesul comunității locale în cele 12 luni care au trecut de la realegerea sa în funcție.

 

Bilanțul realizărilor la împlinirea unui an de la câștigarea alegerilor pentru cel de-al doilea mandat de primar al orașului Băile Herculane

 

  • Semnarea contractului de finanțare (în anul 2020) și semnarea contractului de atribuire lucrări în urma licitației (în anul 2021) pentru proiectul „CONSOLIDARE, RESTAURARE ȘI AMENAJARE CASA DE CULTURĂ – VILA ELISABETA”

 

  • Inaugurarea magazinului “Penny Market”

 

  • Finalizarea și depunerea P.T. (proiectului tehnic) la “Fondul de Mediu” pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a clădirii publice “Școala Pecinișca”

 

  • Finalizarea documentației și depunerea la “Transgaz” pentru „Înființarea serviciului de distribuție a gazelor naturale, cu rețele inteligente, în Orașul Băile Herculane, Comuna Mehadia, Comuna Toplet, jud. Caras-Severin”

 

  • Pavarea cu piatră cubică a Pieței Hercules, Piața 1 Mai, Str. Mihai Eminescu

 

  • Punerea în funcțiune a “Centrului Medical de Permanență”

 

  • Înființarea “Centrului de Vaccinare” din Băile Herculane situat în Pecinișca nr. 30

 

  • Finalizarea și închiderea proiectului de reabilitare termică a clădirii primăriei

 

  • Asfaltarea aleilor din zona blocului A.N.L., lucrare din cadrul proiectului “REPARAȚII STRĂZI ȘI PARCAJE STRADA TRANDAFIRILOR ZONA 1 ȘI ZONA 2, Județul CARAS-SEVERIN – ÎN ORAȘUL BĂILE HERCULANE”, “Zona 1” aflându-se în lucru…

 

  • Semnarea contractului de atribuire lucrări în urma licitației pentru proiectul „Reabilitare obiecte de patrimoniu pentru promovarea turistică a Staţiunii Băile Herculane – Pod de piatră”

 

  • Contractarea și demararea întocmirii „Planului de Mobilitate Urbană Durabilă pentru orașul Băile Herculane” cu o firmă specializată, plan foarte necesar viitoarelor proiecte de investiții

 

  • Semnarea contractului de atribuire lucrări, în urma licitației avute, pentru proiectul „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII PENTRU TURISMUL BALNEAR DIN STAȚIUNEA BĂILE HERCULANE”, proiect ce cuprinde reabilitare fantană publică de apă plată, asfaltare parcare Casuta Piticilor și parcare “Pizzerie”, amenajarea unei fantâni publice noi de apă plată, reabilitarea spațiilor verzi între Pavilion 12 – Vila Elisabeta, reabilitare “Teatrul de Vară” din Parcul Vicol.

 

  • Semnarea contractului de atribuire lucrări și demararea lucrărilor din cadrul proiectului „REABILITARE, MODERNIZARE, EXTINDERE ȘI DOTARE LICEUL HERCULES”

 

„Vă mulțumesc pentru încrederea acordată și vă asigur că vom demara și duce la bun sfârșit și alte proiecte viitoare care vor fi puse în practică în perioada imediat următoare având ca sursă de finanțare Programul național de redresare și reziliență și Programul național de investiții Anghel Saligny”, transmite cetățenilor din orașul Băile Herculane primarul liberal Cristian Miclău.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite