Primăria Reșița continuă procesul de reconfigurare urbană în zona centrală a municipiului. Consilierii locali au aprobat în ședința de ieri studiul de fezabilitate pentru amenajarea unui parc și a unui loc de joacă pe malul drept al râului Bârzava, în zona de traversare către Gara Reșița Sud.
Locul de joacă degradat, chioșcul de legume-fructe și localul de pe malul Bârzavei din zona Gării Reșița Sud vor fi desființate pentru a face loc unui spațiu pentru relaxare și agrement prevăzut a fi amenajat pe o suprafață de aproape 2.400 de metri pătrați. Potrivit studiului de fezabilitate aprobat ieri de consilierii locali, vor fi montate 24 de echipamente de joacă, trei aparate de fitness, 24 de bănci și două bănci stație solară; vor fi amenajate spații verzi cu sisteme de irigații; vor fi plantați arbori, vor fi realizate alei pavate. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 3.000.000 de lei.
„Această intervenție completează un proiect mai amplu de modernizare a spațiului public de pe malurile râului Bârzava, aflat în derulare în diferite faze de execuție. În prezent pe această locație se află un loc de joacă degradat ca urmare a acțiunii timpului și a intemperiilor, în același loc se mai află un chioșc de vânzare legume-fructe și un local unde se comercializează băuturi alcoolice, funcțiuni incompatibile cu spațiul de joacă pentru copii, motiv pentru care au fost propuse pentru desființare”, precizează primarul Ioan Popa în referatul de necesitate anexat proiectului.
Potrivit reprezentanților Primăriei Reșița, din totalul suprafeței de 2.400 de metri pătrați, aproximativ 1.500 de metri pătrați sunt terenuri aflate în proprietatea municipiului, iar pentru diferența de suprafață se vor face transferuri de proprietate prin expropriere în baza Legii nr. 255/2010. Valoarea estimată cumulată a exproprierilor este de 137.720 de euro.