Prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat în această seară demiterea ministrului Stelian Ion. În replică, liderii USR PLUS cer demisia premierului Cîțu.
„Am luat o decizie necesară: am trimis președintelui României cererea de revocare din funcția de ministru al Justiție a domnului Stelian Ion. Nu voi accepta în Guvernul României miniștri care să se opună modernizării României. Stelian Ion este, din nefericire, un ministru care nu a reușit să se impună în Coaliție, nu a reușit să-și ducă la sfârșit proiectele – un exemplu este desființarea Secției Speciale (SIIJ, n.r.), care nici după opt luni de mandat nu a fost desființată. A bloca activitatea Guvernului doar pentru că nu ești de acord să dezvolți comunitățile înseamnă încălcarea mandatului dat de Parlament prin programul de guvernare. Nu voi permite ca poporul român să fie șantajat! Am informat liderii Coaliției despre această demitere. Nu mai accept pe nimeni în Guvern care să șantajeze!”, a anunțat Florin Cîțu, de la Palatul Victoria.
În replică, liderii USR PLUS cer demisia premierului. „Florin Cîțu a arătat în această seară că nu poate conduce nimic. Cu atât mai puțin un Guvern. Abuzul de putere, deciziile luate noaptea ca hoții nu sunt marca înregistrată a lui Liviu Dragnea. Iar Florin Cîțu a arătat că e mai rău decât Dragnea. Și asta pentru că înșală cu cinism și rea voință așteptările unui electorat care a cerut altceva. Florin Cîțu trebuie să plece”, a scris copreședintele USR PLUS Dan Barna, pe pagina sa de Facebook.
Dacă cererea de revocare din funcție a lui Stelian Ion va fi aprobată de președintele Klaus Iohannis, la fel cum s-a întâmplat în cazul demiterii lui Vlad Voiculescu de la Sănătate, portofoliul la Justiție va fi preluat interimar de Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, a anunțat premierul.
Florin Cîțu a luat decizia revocării lui Stelian Ion la capătul unei zile în care a încercat, în două ședințe de Guvern, să adopte proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, program de investiții în valoare totală de 50 de miliarde de lei care urmărește modernizarea comunităților locale. Nu a reușit, pentru că proiectul de ordonanță încă nu a primit avizul de la Ministerul Justiției (MJ), condus de Stelian Ion. Acesta declarase mai întâi că proiectul nu a fost trimis la MJ, dar a fost contrazis de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, care a spus că proiectul se află la Justiție din 25 august. Stelian Ion a recunoscut apoi că așa stau lucrurile, însă susține că la minister a ajuns o copie a proiectului, nu originalul.
Potrivit unui document obţinut de news.ro, proiectul ar fi ajuns în original în 25 august la Ministerul Justiției, de la Ministerul Dezvoltării: „Vă retransmitem alăturat, în original, proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului pentru aprobarea Programului Național de Investiiții Anghel Saligny, în vederea reavizării cu celeritate”, scrie pe documentul înregistrat la MJ și făcut public de news.ro și hotnews.ro.
Motivul real al amânării acelui aviz – pentru care ministrul Justiției avea termen de formulare patru zile lucrătoare, deci până la 31 august – pare a fi altul: liderii USR PLUS nu agreează Programul „Anghel Saligny” (considerat de mulți un fel de PNDL 3), de teamă că investițiile de 50 de miliarde de lei îi vor favoriza pe primarii în funcție. Iar cum USR PLUS are foarte puțini primari…
UPDATE, 2 septembrie, ora 12.20
Administrația Prezidențială anunță că președintele Klaus Iohannis a semnat astăzi cele două decrete: Decretul de revocare din funcția de membru al Guvernului a lui Stelian Ion, ministrul Justiției; Decretul de desemnare a lui Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, ca ministru al Justiției, interimar.