Dacă tot vrea să influențeze rezultatul alegerilor locale din Caraș-Severin, merită să-i acordăm puțintică atenție și lui Sorin Grindeanu. Puțină lume știe că, pe lângă sinecurile de la stat obținute pe linie politică, Sorin Grindeanu și-a încercat cândva norocul și în privat, printre primele încercări fiind o societate comercială din Caransebeș, SC Smartnet SRL.
Societatea se ocupa cu diverse servicii de construcții pe linia comunicațiilor, mai ales fibră optică. Și trebuie diferențiată de AHM Smartel SRL, unde și Silviu Hurduzeu a fost director.
Firma lui Sorin Grindeanu a fost falimentată în 2010, iar dosarul de faliment a ajuns pe rolul Tribunalului Caraș-Severin. Din cât s-a putut studia la un moment dat pe portalul instanțelor de judecată, principalul creditor era ANAF, față de care societatea avea niște datorii. Datorii la care, printr-o hârtie, ANAF a renunțat în faza de recurs a dosarului, pe când se judeca la Curtea de Apel Timișoara!
Referitor la renunțarea la datorii, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, a avut o luare de poziție care exprimă clar nemulțumirea mediului de afaceri: „Domnul Dragomir! Probabil că el a dat acea hârtie!
Este șeful regiunii, care ține de un an de zile un control pe care Finanțele l-au făcut la firma Emiliano (patron, Bejeriță, apropiatul lui Ion Mocioalcă, n.r.), și eu am citit acest proces-verbal și m-am crucit! Această companie și-a pierdut arhiva, într-un incendiu… și o inundație, probabil i-au luat foc hârtiile și în timp ce stingeau focul au udat și calculatoarele. Nu îmi explic. Acest proces-verbal, care este făcut împotriva oricărui bun simț, este o sfidare către oamenii de afaceri și către firmele corecte și sănătoase, care plătesc de zeci de ani taxele pe care statul român, din cauza conjuncturii, le-au pus în cârca acestui segment. Este inacceptabil ca o societate comercială, care cumpără contracte prin influența pe care o are la cei care dau aceste contracte, să primească în continuare contracte de la instituții publice deși din 2016-2019 nu are depuse balanțe și bilanțuri. Dacă intri pe site-ul ministerului și tastezi numele acestei companii, o să vezi că este alb, nu găsești niciun bilanț!
A primit de la Finanțe o păsuire de 3 luni ca să își reconstituie arhiva, nu s-a întâmplat nimic după 3 luni, după care a mai primit 6 luni, însă nu a reconstituit nimic!… O firmă care nu are bilanțuri nu poate participa la licitație. Pentru a putea participa la licitație, s-a lungit acest control timp de un an de zile, perioadă în care firma continuă să ia lucrări de la Consiliul Județean și în modul ăsta, banii pe care dumneavoastră speriați să vină să vă dezvolte industria, și copiii să își găsească aici de lucru, sunt furați. Noi nu suntem tâmpiți!
Îi rog pe toți cei care au puterea să verifice activitatea acestei firme și să verifice de ce domnul Dragomir stă în această poziție de director regional și patru județe stau la cheremul acestui om care acoperă ilegalitățile acestei companii ce funcționează pe piață de patru ani fără să își depună bilanțurile. Este un lucru foarte grav! Am vorbit cu niște parteneri de afaceri și au spus că, dacă aici nu se rezolvă, ei fac grevă pentru a fi judecați după aceleași reguli! Să nu aibă hârtii, să nu justifice nimic! Din această cauză Mocioalcă are curaj să vorbească. Ei așa fac, așa au făcut și cred că lucrul ăsta este normal. Nu este normal, dar dacă ei îl fac de 30 de ani, la un moment dat a început să pară normal. Dacă tu îți cumperi o casă și ai pierdut cheia de la intrare și intri pe geam, nu îți mai schimbi yala și intri 10 ani pe geam, ți se pare că aia e intrarea normală”, a spus Romeo Dunca în ultima conferință de presă.
Dragomir, persoana la care face referire Dunca, este Ioan Dragomir, care a fost în mai multe rânduri șef al Finanțelor cărășene sau al Direcției Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, instituție pe care o conduce și acum. Numirile și delegările sale în aceste funcții s-au făcut în timpul guvernărilor PSD, Dragomir având mai mereu în Mocioalcă un „stâlp de sprijin”.
Dacă o fi dat Dragomir hârtia aceea sau nu, nu putem ști. Dar știm sigur că respectivul dosar de faliment al firmei lui Sorin Grindeanu a dispărut de pe portalul instanțelor de judecată! Fix acum, când Grindeanu a abandonat ANCOM și se implică tot mai mult în campania electorală a PSD!