Suntem prezenți și pe

Sport

Roș-negrii reșițeni și-au arătat colții în faţa „tigrilor” bucureşteni

Publicat cu

în

Disputat în cadrul celei de-a doua etape a turneului de la Sfântu Gheorghe, meciul din Liga Zimbrilor dintre CSM Reşiţa şi CSM Bucureşti a consemnat o confruntare spectaculoasă, cu un final dramatic.

După duşul rece din prima rundă, când au pierdut la o diferenţă de şapte goluri în faţa echipei CSM Focşani, rosso-nerii reşiţeni au strâns rândurile şi au dat o replică foarte curajoasă redutabilei formaţii CSM Bucureşti. Gruparea din capitală a încheiat prima repriză în avantaj, scor 11-8, şi a controlat ostilităţile în cea mai mare parte a reprizei secunde. În minutul 57 tabela indica scorul de 24-20 în favoarea bucureştenilor, dar forcingul de final al Reşiţei a dat mari emoţii favoriţilor din capitală. CSM Reşiţa a mai înscris de trei ori, însă nu a reuşit şi golul egalizator. CSM Reşiţa – CSM Bucureşti, scor final 23-24.

„În prima repriză noi am început ceva mai slab, am făcut 10 greşeli tehnice şi am ratat 5 mingi de la semicerc; din cauza aceasta s-a făcut diferenţa de la pauză. În apărare am jucat foarte bine tot meciul, dar în prima repriză, din cauza greşelilor tehnice, am permis adversarului să dea 5 sau 6 goluri pe contraatac. În a doua repriză am continuat jocul bun din defensivă, am strâns rândurile în atac şi am reuşit să ajungem acolo, aproape; am avut şi ocazia să egalăm, dar asta este, n-a fost să fie. Suntem o echipă rănită, ne lipsesc 7 colegi din lot, iar în această conjunctură nefavorabilă pot spune că sunt fericit de cum am jucat. Sperăm să avem cât mai repede şi sprijinul handbaliştilor care ne lipsesc la acest turneu, şi atunci o să fie mult mai bine. Suntem puţini, băieţii sunt obosiţi, pentru că e greu să joci câte un meci pe zi. În acest moment, nu avem 16 jucători de acelaşi nivel pe care să îi folosim permanent. Va fi greu, foarte greu mâine, aştept de la băieţi să lupte aşa cum au făcut-o azi, şi sper ca nimeni să nu se accidenteze. Vrem să luptăm, şi poate vom avea o şansă”, a declarat principalul de pe banca tehnică a Reşiţei, Bojan Butulija.

CSM Reşiţa joacă astăzi ultimul meci al turneului de la Sfântu Gheorghe. De la ora 14:00, handbaliştii antrenaţi de Bojan Butulija şi Ilie Vaidasigan vor întâlni în Sala „Kati Szabo” puternica formaţie AHC Dobrogea Sud.

Sursă foto: FB CSM București

Facebook Comments

Cele mai citite