Suntem prezenți și pe

Investigații

„De ce nu ne tratați bolnavii?” – Drama pacienților non-COVID în vremea pandemiei

Publicat cu

în

„Toți pacienții vor fi considerați potențial infectați cu coronavirusul SARS-CoV-2”. Aceasta a fost ipoteza care a pus pe butuci starea de sănătate a mii de români care n-au experimentat încă simptomele noii infecții, dar care sufereau de ani întregi de diferite forme ale cancerului, de probleme vasculare sau respiratorii și care aveau nevoie, chiar și în vremea coronavirusului, de sprijin medical. Sprijin pe care nu l-au primit. Sau l-au primit tardiv.

Și astfel, mulți e posibil să fi murit cu zile în timpul pandemiei, fără a fi trăit vreuna dintre simptomele temutei infecții. Puțini dintre ei, ajunși în spital pe fondul unor probleme urgente, s-au infectat chiar acolo și astfel viața le-a fost curmată rapid, cu diagnosticul deja cunoscut.

Regulile spitalizării în pandemie

Potrivit unui proiect de recomandări referitoare la reluarea activității de către spitalele non-Covid după expirarea stării de urgență, redactat de Institutul Național de Sănătate Publică, „toți pacienții vor fi considerați potențial infectați cu coronavirusul SARS-CoV-2 și vor fi internați câte cel mult 2 în salon, cu respectarea unei distanțe de cel puțin doi metri între ei”.

În starea de urgență s-a pornit de la aceeași premisă, după ce în mai multe spitale din țară s-au creat focare de infecție, în urma internării unor pacienți care prezentau simptome din afara spectrului infectării cu noul coronavirus, dar care s-au dovedit a fi, în cele din urmă, purtătorii lui.

Ca atare, spitalele au început să evite, pe cât posibil, internarea oricăror pacienți, indiferent de simptomele pe care ei le prezentau. Totuși, pentru a se putea interveni în cazul unor situații urgente, au apărut „circuitele interne”, care au rolul de a evita contactul pacienților cu patologii respiratorii acute cu pacienții care suferă de alte afecțiuni.

Mai mult, timpul de intervenție a crescut, pentru că, întru siguranța pacienților și cadrelor medicale, s-a luat măsura dezinfectării spațiilor după intersectarea cu fiecare pacient. Triajul se realiza în zone special amenajate din apropierea unităților spitalicești, iar pacienții erau astfel direcționați către secțiile specializate în afecțiunea pe care ei o prezentau.

Toate aceste măsuri au fost, însă, teoretice. În practică, lucrurile au mers mult mai prost decât era cazul.  Practic, bolnavi cu afecțiuni grave erau trimiși acasă, medicii refuzând să-i trateze, de teama infectării. Și, în lipsa tratamentului urgent și eficient, mulți dintre oameni au decedat în timpul pandemiei, fără să fi experimentat nicio secundă simptomele COVID-19.

De-a alba-neagra cu viața

Cert e un lucru: fie că a avut sau nu Covid, din asta nu faci absolut niciodată un motiv de a lăsa omul 2 ore pe masă la UPU, ca să moară desangvinizat. Cum poți să mai profesezi după asta, să știi că ai fi putut să salvezi un om și o familie și nu ai făcut-o…?”, întreabă retoric Anita Radics, fiică…

Era chiar înainte de Paști, atunci când România se isteriza dacă să luăm lumină sau nu, se semnau protocoale, se dădeau declarații și se anulau declarativ „așa-zise protocoale”. În Caraș-Severin, toate acestea aproape că n-au existat, pentru că, la acea vreme, se dezbătea puternic despre moartea asistentei medicale de la Măureni, Corina Radics.

Apropiindu-se Paștile, ca orice gospodină de la țară, Corina Radics se pregătea de sărbători și făcea curățenie în toată casa. Așa a ajuns să se urce pe o scară să dea jos o perdea de la un geam. Din nefericire, femeia a căzut de pe scară și și-a fracturat piciorul. O fractură extrem de gravă, deschisă!

Din păcate, femeia era singură acasă, așa că a trebuit să se descurce singură. Cadru medical, însă, a știut repede că trebuie să-și improvizeze un garou, pentru a opri sângerarea, după care s-a târât singură până în curtea casei, astfel încât strigătele sale de ajutor să fie auzite. Dar asta a consumat timp, timp prețios și, deopotrivă, a dus la pierdere de sânge…

Odată venit ajutorul, familia a chemat de urgență Ambulanța, care a preluat-o pe femeie și a dus-o la Spitalul Județean de Urgență din Reșița. De unde a ieșit în sicriu!

Realități paralele

Pare o poveste dintr-un film prost, o intervenție extrem de greșită din partea tuturor celor implicați, generată, spune familia, de teama de coronavirus.

Prima greșeală pare a aparține echipajului de pe Ambulanță care a intervenit. Din fericire, deși în perioada în care a fost declarată starea de urgență se comunica extrem de prost, noi am reușit, totuși, să obținem declarații. Cât de lămuritoare sunt ele, vă lăsăm pe dumneavoastră să apreciați.

Echipajul de pe ambulanță a venit total nepregătit. Potrivit Institutului de Sănătate Publică și recomandărilor ministrului de atunci al Sănătății, dar și ale CNSSU, personalul de pe ambulanță trebuie să trateze orice caz ca un caz suspect de COVID-19. Adică trebuie să meargă la intervenție echipat.

În cazul de la Măureni a fost cu totul altfel. Personalul Ambulanței a ajuns la asistenta care pierdea sânge și, când a auzit că femeia a avut contact cu o persoană suspectată de infecție cu coronavirus, dar neconfirmată, s-a întors la autospecială să se echipeze cu costumele de protecție, ceea ce înseamnă și timp, și sânge pierdut.

De la Măureni, Corina Radics a ajuns la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, la cortul de triaj epidemiologic. Familia susține că pacienta ar fi fost ținută două ore în acel cort. Medicul de gardă al Unității de Primiri Urgențe spune că nu, că aceasta a stat doar câteva zeci de minute și că a fost dusă la izolator.

Aici apare una din vechile probleme ale Spitalului Județean de Urgență din Reșița: lipsa gărzilor. Deși femeia pierduse mult sânge și trebuia operată de urgență, Secția de Ortopedie a SJUR nu are medic de gardă! Se face un fel de gardă la domiciliu: medicul de gardă este acasă, unde, dacă apare o urgență, este sunat și chemat la spital! Alt timp și sânge pierdut!

Potrivit lui Cosmin Librimir, medicul de gardă al Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Reșița, medicul ortoped ar fi ajuns să vadă pacienta, dar aceasta ar fi decedat chiar înainte de a începe procedura de pregătire pentru operație.

Medicii arată că au făcut tot ce se putea face… în condițiile date

Familia a acuzat că, temându-se de cele declarate de femeie, medicii s-au ferit să o opereze, pentru a nu se infecta. Medicii spun că s-a făcut tot ce s-a putut. Dar declarațiile fiecărui responsabil în parte sunt diferite.

Așa că vă vom prezenta pe rând fiecare declarație, urmând să trageți singuri concluziile ce se impun.

Daniela Popescu, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin:

„Solicitarea noastră (a Serviciului Județean de Ambulanță, n.n.) a fost la ora 17:41, la 17:43 ei deja au plecat spre caz. Au ajuns la 18:15, pentru că s-au și echipat, considerând-o un contact la cabinet cu un pacient care este internat la Infecțioase, suspect de Covid. Deci la 18:15 mi-au spus că au luat-o, că era cu tensiune prăbușită, au perfuzat-o, iar la 18:36 au plecat de la caz – până au perfuzat-o, până au pansat-o, la 19:17 au ajuns și au predat cazul la domnul doctor Librimir și am înțeles că la o oră și ceva a decedat”.

Facem, însă, câteva precizări: De la 17.43 la 18:15 sunt mai bine de 30 de minute, destul de mult pentru un drum de aproximativ 20-25 de km! La fel de mult timp pe drum: de la 18:36 la 19:17 pentru distanța Reșița-Măureni. Reamintim observația că s-au dus neechipați.

Cosmin Librimir, medic de gardă UPU la Spitalul Județean de Urgență din Reșița:

N-am luat-o ca și pacient cu Covid, am trecut-o doar prin circuitul de Covid ca să fim siguri, dar nu asta a contat pentru mine. Dacă nu era povestea asta cu Covid, vă spun sincer că femeia intra direct în UPU și primea același tratament despre care am vorbit.

Poate că s-a pierdut puțin timp cu Covidul ăsta, dar femeia oricum murea pe masa de operație, tot din cauza emboliei pulmonare grăsoase.

În concluzie, femeia nu a murit de Covid, cu o mică observație, nu știm de cât timp era pozitivă. Covid dă o insurgență respiratorie, iar din cauza acestui fapt este posibil ca embolia pulmonară să fi explodat. Pacienta avea o predispoziție, dar dacă era sănătoasă, poate embolia nu ar fi fost atât de gravă pentru ea. În momentul producerii fracturii, cam 67% dintre cei aflați în această situație prezintă în sânge acei microbi emboli de grăsimi. Cum ea s-a târât până să ajungă în curte, procentul crește până la 95%.

De asta cred că a murit de embolie pulmonară și nu de Covid”.

Două anchete, nici un rezultat!

Imediat după deces, femeii i-au fost recoltate probe și i s-a făcut testul de coronavirus. Acesta a ieșit pozitiv, dar familia a contestat rezultatul și a cerut un nou test!

Cu toate astea, până la sosirea celui de al doilea test, familia a fost obligată să o înmormânteze pe femeie în condiții de infecție cu coronavirus, fără nici minimala ceremonie funerară! Și asta deși femeia era nu doar asistentă medicală, ci chiar soția preotului din Măureni.

Oamenii au presărat flori pe stradă, pe ultimul drum al asistentei medicale Corina Radics

„Având în vedere situația delicată în care ne aflăm în perioada aceasta, ne pare nespus de rău pentru faptul că nici unul dintre dumneavoastră nu va putea să fie prezent la slujba de înmormântare a mamei, pentru a-și lua rămas bun de la ea. Drept urmare, dorim să vă anunțăm că slujba de înmormântare va avea loc mâine (sâmbătă), între 10:00 – 13:00, până în orele prânzului, într-un regim foarte restrâns, la care va avea acces DOAR familia”, a transmis atunci comunității locale Anita Radics.

Și oamenii au ieșit în fața caselor lor și au presărat cu flori drumul asistentei până la cimitir!

Prefectul Cristian Gâfu anunța că a fost demarată o anchetă administrativă, iar, la sesizarea familiei, Parchetul a deschis un dosar penal. Dar despre ambele nu a mai fost comunicat niciun rezultat până la publicarea acestui articol!

O loterie cu miză viața – o nimerești sau nu

În loc de concluzie, redăm declarația fiicei Corinei Radics, Anita, care este efectiv cutremurătoare: „Familia Radics a primit rezultatul negativ la testul Covid. Ce înseamnă asta, din punctul meu de vedere? Că dacă era o persoană care să fie suspectă și contaminată cu acest virus, cea mai predispusă aș fi fost eu, pentru că eu am avut cel mai mare și mai mult contact cu oamenii în ultima lună, prin campania umanitară la care am luat parte.  

Mama mea nu a mai părăsit satul în care locuim de când s-a declarat această stare de urgență, iar din satul nostru nu e nimeni infectat și nici măcar dintre cunoscuții noștri cu care am avut contact. Și eu întreb foarte serios, atunci: de unde l-ar fi luat? Întreb, doar, pentru că sunt și eu chiar foarte curioasă de lămuriri.

Că a stat virusul în gât și nu a coborât în plămâni, de asta a ieșit negativ cel de-al doilea test al ei… Povești! Povești! Fără să exagerez vreun pic, eu mâncam cu mama mea din aceeași porție, atunci când îmi era poftă de ceea ce gusta ea sau repezeam o gură de cafea din cana ei.

Tata a dormit cu ea și el, fiind diabetic, putem înțelege cu toții cât de predispus ar fi fost să îl primească, nu? Și totuși, Covid nu ne-a vizitat, nici pe mine, nici pe ai mei. De ce? Sau o să îmi explicați acum că noi nu l-am luat pentru că….ce?  Nimic nu se îmbină, nimic nu se leagă, absolut nimic, înțelegeți?

Lăsați-o așa cu explicațiile astea că «nu e alba-neagra la Măureni». Poate că aveți dreptate, de fapt. Nu e alba-neagra, ci e și mai sadic, e o loterie ce are ca și câștig viața – o nimerești sau nu. Încercați să acoperiți murdăriile, ca și cum nu ar ști deja întreaga țară de mușamalizările și mârșăviile care se fac, declarând mai fiecare decedat ca suspect sau ca infectat cu coronavirus, doar ca voi să… ce, din nou?

Și voi încercați acum să explicați lumii că în cazul mamei ați fost drepți și cinstiți. Ca să nu mai menționez faptul că ați încălcat dintru început o regulă capitală, menționându-i acolo numele că ba e, ba nu e infectată cu coronavirus, ceea ce știți bine că NU se face.

Dar a trebuit să scăpați și nu v-a mai păsat de reguli. Toată lumea a dat-o în bâlbâieli zilele astea când întrebam câte ceva de mama, de la oameni politici, la cadre medicale. Am auzit N variante de «adevăr», fiecare având-o pe a sa care, de cele mai multe ori, nu avea mai nimic în comun cu cea a celui pe care l-am ascultat mai înainte.  

Nici nu știu dacă se merită să mai spun ceva. Pe mama nu mi-o aduce nimeni înapoi, nici cuvintele, nici răzbunările, nici murdăriile pe care le scrieți și le împărtășiți voi în presă, ca să iasă curați sus-pușii în urma crimei pe care au comis-o”. (Cristian Franț)

Citiți întregul material jurnalistic pe PressHub

 

Un reportaj coordonat de Carmen Dumitrescu

Despre redacția informală #CovRoMd

Rețeaua informală #CovRoMd cuprinde 27 de publicații de nivel local, regional, național, reprezentate de PressHubExpress de Banat (Caraș-Severin, Timiș), Mesagerul de Sibiu (Sibiu), Monitorul de Cluj (Cluj), Alba24.ro(Alba, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Sibiu, Timiș), Gazeta de Dimineață (Hunedoara), Argeșul Online (Argeș), Epoch Times Romania (național),Monitorul de Botoșani (Botoșani), Oradea Press (Bihor), eBihoreanul(Bihor), Átlátszó Erdély (Harghita, Covasna, Cluj, Bihor, Satu Mare, Mureș), Revista 22 (national level), Zi de Zi (Mureș), Jurnalul Văii Jiului (Hunedoara), Arad24.net (Arad), Banatul Azi (Timiș, Arad, Caraș-Severin), inRoman.ro (Neamț), Resita.ro(Caraș-Severin), Liber în Teleorman (Teleorman), Info Sud-Est(Tulcea, Constanța), Jurnalul de Argeș (Argeș), Crișana (Bihor), Transilvania Reporter (Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj), Gazeta de Sud (Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Olt), Viața Liberă (Galați), Ziarul de Iași (Iași) și Vrancea24 (Vrancea).

La nivel european, rețeaua include partenerul EURACTIV.ro (parte a rețelei pan-europene EURACTIV, prezentă în 14 țări, cu sediul central la Bruxelles), la nivelul Republicii Moldova, report.md, și, la nivelul unei comunități de 5,6M de utilizatori în România și 1M în diaspora românească, HotNews.ro, prin platforma de dezbateri interactive, LIVE VIDEO #deladistanță.

Facebook Comments

Cele mai citite