De la Paris – Dakar la Polul Sud, şi din Himalaya pe Via Transilvanica. Romeo Dunca a pornit cu bicicleta pe drumul care uneşte România

Articol de
Marian Averescu

 

Romeo Dunca, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, a pornit, cu bicicleta electrică, de la Putna la Dunăre, cale de peste 1.300 de kilometri, pe Via Transilvanica, cel mai mare traseu turistic de lungă distanţă din ţara noastră.

 

Aventura lui Romeo Dunca pe Via Transilvanica a început pe 31 mai şi, potrivit estimărilor acestuia, va dura 12 zile, timp în care va parcurge, pe bicicleta electrică, cei aproape 1.400 de kilometri de la Putna la Dunăre, prin zece județe din cele mai importante regiuni istorice ale României – Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Brașov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin și Mehedinți.

 

Ieri, 2 iunie, Romeo Dunca a ajuns la Tăşuleasa Social, în judeţul Bistriţa-Năsăud, acasă la Alin şi Tibi Uşeriu, „părinţii” drumului care uneşte România de la nord la sud. Aceştia nu au uitat modul inedit în care preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin a pus umărul, în urmă cu doi ani, la amenajarea Terra Banatica – tronsonul Via Transilvanica din judeţul Caraş-Severin.

 

 

„La un moment dat, pe Via Transilvanica, într-un loc fără niciun fel de acces, câteva borne au trebuit duse cu elicopterul pentru a putea fi montate. Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin ne-a promis acest sprijin și nu mică ne-a fost mirarea când pilotul elicopterului a fost chiar el. Așa am aflat că el mai are niște isprăvi făcute, ca de exemplu Paris Dakar pe motocicletă, pe schiuri până la Polul Nord și Polul Sud și urcare fără oxigen pe vârful Manaslu. Și se pare că nu mulți români au fost, înaintea lui, prin toate aceste locuri. Astăzi (ieri, 2 iunie), Romeo Dunca a trecut pe la campusul Tășuleasa Social, pornit cu bicicleta electrică pe Via Transilvanica. Poate că va fi primul președinte de consiliu județean care va parcurge toată Via Transilvanica. Îi dorim cale bună, și mai ales să ajungă, cu bine, până la Dunăre!”, a transmis Alin Uşeriu, preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social.

 

Romeo Dunca a explicat că a decis să parcurgă întreaga distanţă de peste 1.300 de kilometri, de la Putna la Dunăre, atât pentru a vedea (şi) în alt mod România, cât, mai ales, pentru „a lua pulsul” traseului din Caraş-Severin – Terra Banatica: „În iulie, la Caransebeş, frații Uşeriu, cei cărora sute de mii de oameni le vor pomeni de sănătate pentru aceasta realizare după ce vor parcurge traseul, organizează prezentarea Terra Banatica. Adică, o prezentare direct de la autorii traseului a frumuseților județului Caraș-Severin întâlnite odată ce parcurgi cei 240 de kilometri – cel mai lung din țară, găzduit de un singur județ. Motiv pentru care, odată ce am fost invitat, cum aș putea să mă prezint și să onorez efortul lui Alin și Tibi Uşeriu fără ca să știu în amănunt despre ce e vorba. Cele cinci zile libere fac posibilă, mai punând și câteva zile de concediu, parcurgerea acestui traseu de la Putna până la Dunăre – motiv de a vedea o mare parte din frumusețile României altfel decât le-am cunoscut până mai ieri”.

 

 

Drumeţia preşedintelui CJ are, totodată, şi un scop profesional, a mai precizat Romeo Dunca: „Suprapunerea pistelor de bicicletă contractate de județ pe PNRR cu traseul Via Transilvanica pe o importantă distanță din totalul celor 700 de kilometri are nevoie de o supervizare, motiv pentru care, atunci când voi ajunge la intrarea traseului în județ, voi fi însoțit de persoane cu expertiză în domeniu. La noi în județ, pe traseu, există câteva probleme reclamate de Alin. E necăjit pentru asta, mai ales că unii primari de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale cu probleme nu sunt așa de cooperanți precum se aștepta. Motiv pentru care, înainte de a încerca să ajut și să discut cu aceștia, trebuie să înțeleg cum se pot elimina inconvenientele”.

 

Via Transilvanica este un traseu care a fost amenajat astfel încât să poată fi parcurs pe jos, pe bicicletă sau călare. De ce a ales Romeo Dunca varianta electrică pe două roţi? „Am ales varianta unei biciclete electrice din lipsă de timp. Evident că efortul e mai mic și viteza de deplasare crește. Această experiență poate fi încercată de o plajă mult mai largă de persoane, iar țara noastră merită văzută de cât mai mulți și în alt mod decât o vedem la televizor”, a explicat acesta.

 

Romeo Dunca estimează că va ajunge la Drobeta-Turnu Severin, la capătul traseului, în 12 zile. Ieri, după două zile și jumătate, ajunsese în localitatea Jeica din judeţul Bistriţa-Năsăud, planul fiind ca astăzi să treacă de Sovata (Mureş).

 

 

Sursă foto: FB Via Transilvanica

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite