Suntem prezenți și pe

Administrație

Deficit de 40% la numărul de ofițeri în Inspectoratul de Jandarmi Caraș-Severin!

Publicat cu

pe

Bugetul Jandarmeriei a crescut ca în povești în ultimii doi ani. Dar nemulțumiri încă există.

„La titlul XIII, de unde se achiziționează bunurile materiale pentru dotare, din bugetul Ministerului Afacerilor Interne, în anii 2018 și 2019, Jandarmeriei Române i-a fost asigurat 37 la sută. Potrivit unei analize la nivelul Direcției Logistică, în perioada 2012-2017, media alocată Jandarmeriei a fost sub 7 la sută”, a afirmat ieri colonelul Robert Matei (foto), directorul Direcţiei Logistice din Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, cu prilejul ședinței de evaluare a activității Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin. Așadar, o creștere substanțială, de 30 la sută, dar care, spune directorul Direcţiei Logistice, încă nu acoperă deficitul creat în anii de subfinanțare: „Noi, jandarmii, numeric, suntem 20 la sută din efectivele Ministerului Afacerilor Interne. Implicit, ar trebui să ni se asigure o medie de 20 la sută. Media pe 2012-2019, incluzând anii de restriște și anii mai buni, e undeva sub 17 la sută. Deci, încă nu am ajuns la cei minimum 20 la sută”.

Datorită acestei creșteri a sumelor alocate pentru investiții și dotări, și Inspectoratul Județean de Jandarmi Caraș-Severin a reușit, în 2019, să își îmbunătățească parcul auto care, la sfârșitul anului 2018, era învechit în proporție de 65 la sută. În dotarea inspectoratului au intrat, pe parcursul anului trecut, două autoturisme 8+1 locuri, un autobuz, două autoturisme 4×4 și un microbuz 16+1 locuri.

În ceea ce privește activitatea desfășurată de jandarmii cărășeni, din raportul prezentat de inspectorul șef al instituției, colonelul Alexandru Tobă, reiese că aceștia au executat peste 4.500 de misiuni: „În anul 2019, am executat 479 misiuni de asigurare, 2.152 misiuni de menținere, am pus în executare 545 de mandate de aducere, am asigurat protecția a 786 de transporturi, am constatat 182 de infracțiuni cu 173 autori identificat și am aplicat 1553 de sancțiuni contravenționale cu o valoare de 335.010 de lei”. Acesta a mai precizat că „încadrarea cu personal a structurilor operative este în procent de 90,62 la sută, fapt ce permite îndeplinirea atribuțiilor Jandarmeriei Române”, dar, în continuare, se înregistrează un deficit de aproximativ 40 la sută la numărul de ofițeri.

Reclamă
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite

Copyright © 2019 Toate drepturile rezervate. By INC