UPDATE. Derby cu spectatori, astăzi, în Valea Domanului. Va urma o lună cu tribune goale din cauza pandemiei

 

Ultima etapă a turului Ligii 3, Seria 7, aduce față în față echipele care se bat pentru primul loc. Lider cu punctaj maxim, CSM Reșița întâlnește azi, în Valea Domanului, a doua clasată din serie, Pandurii Târgu Jiu. Meciul de pe Stadionul „Mircea Chivu” este programat de la ora 15.00.

 

Șase puncte le separă pe cele două combatante. CSM Reșița e pe primul loc, cu 24 de puncte din tot atâtea posibile, în timp ce Pandurii Tg. Jiu ocupă poziția secundă, cu 18 puncte.

 

„Jucăm împotriva principalei contracandidate, Pandurii Lignitul Târgu Jiu, o echipă care a retrogradat anul trecut și își dorește să promoveze. Această echipă este formată din jucători străini, dar cred că cheia jocului este la noi. Trebuie să păstrăm determinarea pe care am avut-o și trebuie să înțelegem că până acum n-am realizat practic nimic. A trecut doar primul sfert din acest campionat. Trebuie să rămânem foarte serioși și să continuăm pe acest drum, care este unul bun. Lotul este valid, în afară de Mura, care s-a accidentat la meciul cu Ezerișul”, a declarat Dan Alexa.

 

Meciul CSM Reșița – Pandurii Tg. Jiu va fi arbitrat de Mihai Motan, din Târgoviște, asistat la cele două linii de Cristian Ilinca, din Craiova, și de Patrik-Ștefan Sandu, din Timișoara. Observatori: Ionel Poclid (Timișoara) și Luis Moisescu (Drobeta-Turnu Severin).

 

Pentru iubitorii fotbalului e un bun prilej de a veni la stadion și de a se bucura de spectacolul de pe dreptunghiul verde. Va urma o lună cu tribune goale, din cauza pandemiei. Noile restricții, adoptate vineri de CNSU, le găsiți aici.

 

Tot azi, de la ora 15.00, în etapa a noua din Liga 3, Seria 7, se dispută și derby-ul județean dintre Progresul Ezeriș (locul 5, cu 10 puncte) și Voința Lupac (locul 4, cu 14 puncte). Meciul va fi găzduit de Stadionul Municipal din Caransebeș.

 

UPDATE, ora 17.40

 

CSM Reșița și Pandurii Târgu Jiu au încheiat confruntarea directă la egalitate, 1-1 (1-0). Marcatori: Mediop (min. 6) și Aerts Sean Patrick (min. 57, din 11 metri).

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite